1EUR = 4.7556 RON | Bucureşti 24 º

Companii

Preţul gazelor este plafonat la 68 de lei/MWh, pentru tot ce se extrage din România. ANRE va reglementa şi preţul pentru industrie

Preţul gazelor din producţia internă va fi plafonat la 68 de lei/MWh, pentru toate gazele extrase din România, inclusiv cele extrase acum din Marea Neagră, iar ANRE va reglementa şi preţul gazelor pentru industrie.

21 dec, 2018 | ECONOMICA.net

Darius Vâlcov, consilier al premierului, a declarat că preţul gazelor naturale din producţia internă va fi plafonat timp de trei ani, până în 2022, şi pentru gazele onshore, şi pentru cele offshore extrase acum. El a mai afirmat că ANRE va reglementa şi preţul pentru consumatorii industriali. "Gazul din producţia internă va merge întâi la populaţie. Pentru industrie, se va face un coş între gazul din producţia internă, din înmagazinare, şi din import, avem un procent de 10-15% import", a spus Vâlcov.

Prevederile fac parte dintr-o Ordonanţă adoptată de Guvern azi.

Iniţial, potrivit unor surse din ALDE, cele două partide conveniseră ca gazele extrase din Marea Neagră să nu aibă preţul plafonat.

Vâlcov a fost ambiguu în ceea ce priveşte taxarea viitoarelor gaze care vor intra pe piaţă din Marea Neagră, spunând doar că aceste taxe se aplică până în 2022, iar producţia de gaze din Marea Neagră va începe după această dată.
El a spus că plafonarea respectă legea concurenţei, "pentru că avem o situaţie de oligopol".

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO