Preţul gazelor importate din Rusia a fost în decembrie cu 18% mai mare faţă de cel de producţie internă

Economica.net
09 03. 2016
furnizare_gaze_naturale_43586800

Anii trecuţi, gazele ruseşti erau de regulă de două ori mai scumpe faţă de cele extrase din solul românesc. Nivelul cel mai mare a fost atins în 2008, când preţurile au ajuns la 530 de dolari pe mia de metri cubi, în timp ce, în decembrie 2015, preţul gazelor ruseşti a fost de 232 dolari pe mia de metri cubi.

Gazele ruseşti au un preţ care ţine cont de cotaţiile petroliere, cu un decalaj de 6-9 luni, iar, cum cotaţiile barilului s-au prăbuşit, şi preţul gazelor pe pieţele internaţionale a fost în picaj. Cotaţia petrolului a coborât sub 30 de dolari la începutul acestui an, faţă de 115 dolari la mijlocul anului 2014.

Preţul gazelor de import a început anul 2015 la nivelul de 136 de lei pe MWh, a crescut până la 142 de lei/MWh în martie, apoi a scăzut constant.

Documentul citat mai arată că, în decembrie 2015, România a utilizat 7,5% gaze de import, spre deosebire de perioada dinaintea crizei economice, când România importa un sfert din consumul intern de gaze. În această perioadă, consumul de gaze al ţării a scăzut foarte mult, în special în urma închiderii marilor consumatori industriali.

Preţul gazelor livrate de producători consumatorilor din piaţa reglementată a ajuns la 59,88 lei în decembrie 2015.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va propune Fondului Monetar Internaţional (FMI) o liberalizare timpurie a pieţei gazelor pentru consumatorii casnici, având în vedere că preţurile pe pieţele internaţionale au scăzut foarte mult, a declarat, luni, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, la Energy Business Summit.

‘Vom analiza, împreună cu FMI şi Banca Mondială, stadiul liberalizării pieţei gazelor şi vom propune o liberalizare timpurie, având în vedere că preţul gazelor pentru consumatorii casnici de pe pieţele internaţionale şi de pe bursa internă este mai mic decât cel preconizat de noi’, a spus Havrileţ.

În toamna anului trecut, preşedintele ANRE estima o scădere a preţului de producţie a gazelor naturale cu 10% până la 1 iulie 2016. Totodată, calendarul de liberalizare prevede o creştere cu 6 lei pe MWh pentru preţul gazelor plătit de consumatorii casnici începând cu această vară.