Prețul mediu al benzinei în SUA a ajuns la cel mai scăzut nivel începând din mai 2021

Preţul mediu la benzină în SUA a scăzut luni sub trei dolari galonul (un galon este echivalent cu 3,785 de litri n.r.), pentru prima dată în ultimii trei ani, extinzând declinul preţurilor la pompă pentru consumatorii afectaţi de inflaţia ridicată în ultimii ani, transmite Reuters, citată e Agerpres.
AGERPRES - lun, 09 dec. 2024, 20:27
Prețul mediu al benzinei în SUA a ajuns la cel mai scăzut nivel începând din mai 2021

De la sezonul de vârf din vară, preţurile la combustibili au scăzut semnificativ, impulsionând cheltuielile de consum, chiar dacă progresele privind inflaţia au stagnat în octombrie.

Luni, preţul mediu la benzină în SUA a scăzut la 2,97 de dolari galonul, cel mai redus nivel din mai 2021, conform datelor GasBuddy.com. Preţul mediu de retail în Oklahoma a fost cel mai scăzut din ţară 2,42 de dolari galonul, iar cel mai ridicat era în Hawaii – 4,48 de dolari galonul.

Analiştii se aşteaptă ca presiunile descendente asupra preţului benzinei să continue, media la nivel naţional urmând să mai scadă cu încă 10 – 15 cenţi până la Crăciun.

Livrările de benzină au urcat cu 11.000 de barili pe zi (bpd) în primele nouă luni din 2024, faţă de perioada similară din 2023. Cererea a crescut cu 115.000 bpd în 2023 faţă de nivelul din 2022.

De asemenea, combustibilii disponibili sunt în creştere, în urma sporirii capacităţii de rafinare în SUA şi în alte zone ale lumii, atenuându-se după perturbările globale de aprovizionare în urma invadării Ucrainei. Conflictul a dus la un preţ mediu la benzină în SUA de peste cinci dolari galonul.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” apreaciză că noul proiect de Lege a salarizării preia mai multe dintre solicitările sale anterioare, dar că în continuare conține prevederi care diminuează veniturile
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” apreaciză că noul proiect de Lege a salarizării preia mai multe dintre ...
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România susţine că proiectul legii salarizării publicat vineri de Ministerul Muncii, deşi preia o parte dintre solicitările anterioare ale FSSR,......
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate atmosferică și averse pentru mai multe regiuni din țară
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate ...
Meteorologii au emis, sâmbătă, noi atenţionări Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale, ...
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor să fie prelungită pe perioada în care aceasta nu poate fi folosită
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor ...
Toate termenele reglementate pentru derularea procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi se prelungesc cu ...
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, și cer Parlamentului să corecteze nedreptatea
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, ...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" condamnă ...