1EUR = 4.7340 RON | Bucureşti 30 º

News

Preţul mediu al energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a fost în august mai mare cu 33%

Preţul mediu al energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a fost de 242 de lei pe MWh în luna august a acestui an, mai mare cu 33% faţă de iulie, iar trendul a continuat să fie crescător şi în prima parte a lunii septembrie, potrivit datelor disponibile pe site-ul operatorului bursier.

16 sep, 2018 | ECONOMICA.net

Comparativ cu luna august 2017, preţul pe piaţa spot (sau Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU) a fost în scădere cu 6%.

Pentru intervalul orar de vârf (9:00 - 20:00), preţul mediu a fost de 270 de lei pe MWh, de asemenea mai mare cu 33% faţă de luna precedentă, iar preţul mediu în celelalte intervale orare a fost de 215 lei pe MWh, în creştere cu 34%.

Pe PZU s-a tranzacţionat în august 2018 o cantitate de energie de 1,8 milioane de MWh, echivalentul a 39% din consumul total. De asemenea, valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 447 de milioane de lei (96 de milioane de euro).

Datele pentru prima săptămână a lunii septembrie arată că preţul pe piaţa spot a continuat să crească, înregistrând o medie de 291 de lei pe MWh în perioada 3 - 9 septembrie.

Pe data de 5 septembrie s-a înregistrat şi preţul maxim al acestui an, ca medie zilnică, respectiv 345 de lei pe MWh.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO