Preţul petrolului Brent a „explodat”, după un atac asupra Saudi Aramco. Cea mai mare creştere intraday din istorie – UPDATE

Cotaţiile futures ale petrolului Brent au crescut cu 12 dolari pe baril pe piaţa din Londra la deschiderea şedinţei de tranzacţionare, ceea ce, potrivit Bloomberg, este cel mai mare avans înregistrat intraday de când există piaţa londoneză.  Creşterea record a preţurilor a fost provocată de informaţiile potrivit cărora producția de petrol a Saudi Aramco, una dintre cele mai mari companii petroliere din lume, va fi afectată puternic atacurile cu drone atribuite unei organizații din Yemen care au provocat incendii de proporţii în facilităţile gigantului saudit.
Economica.net - lun, 16 sept. 2019, 05:01
Preţul petrolului Brent a

Preţul sărise până la 71 de dolari pe baril, adică un plus de 20%, însă ulterior cotaţiile au mai coborât. 

Chiar şi aşa, după scădere, cotaţiile înregistrează şi acum cea mai mare creştere din utimii trei ani, scrie Bloomberg.

Cotaţiile petrolului Brent pe piaţa de la Londra au crescut cu 12 dolari în primele momente după deschidere, cea mai mare creştere din istorie (în termeni valorici la cotaţiile în dolari).

Analiştii citaţi de Bloomberg spun că o asemenea reducere de ofertă pe piaţa petrolului nu a mai fost resimţită niciodată, şi, la fel, preţurile nu au mai crescut până acum atât de puternic. Ei spus că,d e acum înainte, cotaţiile de pe piaţă vor avea şi o primă de risc politic.

Nu este clar cât timp va fi oprită producţia de petrol, întrucât daunele provocate de atacuri infrastructurii ”sunt mari” şi nu pot fi remediate peste noapte, potrivit oficialilor locali.

Atacul a fost revendicat de gruparea Houthi din Yemen, susţinută de Iran. Zece drone au atacat o unitate de procesare a petrolului din Abqaiq şi exploatarea Khurais, aflată în apropiere, provocând pierderea unei producţii de 5,7 milioane de barili de petrol pe zi, respectiv 50% din producţia de petrol a regatului saudit, 5% din livrările la nivel mondial.

Exporturile de petrol ale Arabiei Saudite vor decurge normal în această săptămână, datorită stocurilor deţinute de regat

Exporturile de petrol ale Arabiei Saudite vor decurge normal în această săptămână, datorită stocurilor deţinute de regat în unităţi de stocare uriaşe, a declarat o sursă din industria saudită a petrolului, transmite Reuters citat de News.ro.

Atacurile cu drone efectuate de gruparea Houthi din Yemen, care este susţinută de Iran, au afectat peste jumătate din producţia de petrol a Arabiei Saudite, respectiv 5% din producţia mondială.

Sursa a spus că nu este clar cât timp va fi oprită producţia de petrol, întrucât daunele provocate de atacuri infrastructurii ”sunt mari” şi nu pot fi remediate peste noapte.

Te-ar mai putea interesa și
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Lipsa unor reguli contabile şi fiscale clare pentru societăţile care operează cu criptoactive poate genera litigii între contribuabili şi autorităţile fiscale, în contextul noilor obligaţii......
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada încearcă să încheie un acord comercial cu Mercosur înainte de sfârşitul anului, cu scopul de a găsi alţi ...
SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ameninţă cu distrugerea centralelor electrice
SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ...
Armata americană, care se pregăteşte să reia blocada porturilor iraniene, a anunţat marţi că a lansat o nouă serie ...
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din 2022 încoace
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din ...
Fermierii au generat anul trecut 117,7 miliarde de lei din producția agricolă realizată, cu peste 17% mai mult decât ...