Preţul petrolului, condamnat la stagnare până în 2018 – analiză Saxo Bank

Acordul prin care statele membre şi non-membre OPEC au agreat, săptămâna trecută, să extindă reducerea producţiei cu încă nouă luni nu a reuşit să trezească un interes asemănător pe pieţe cum a fost înregistrat în noiembrie anul trecut, la acordul iniţial, susţine Ole Hansen, director strategie mărfuri la banca de investiţii Saxo Bank.
Economica.net - mie, 31 mai 2017, 08:21
Preţul petrolului, condamnat la stagnare până în 2018 - analiză Saxo Bank

În timp ce producţia din SUA continuă să crească, OPEC se bazează pe o creştere a cererii în lunile următoare, pentru o echilibrare a pieţei.

Datele arată însă o realitate diferită – selloff-ul (vânzarea rapidă, ‘lichidarea’ portofoliului de instrumente financiare şi mărfuri din cauza creşterii ofertei – n.a.) de la finalul primului trimestru a lăsat ceva urme şi, cu toate acestea, traderii futures de ţiţei WTI şi Brent au cumpărat aproape 90.000 de contracte înainte de reuniunea OPEC de săptămâna trecută, majoritatea acoperind tranzacţii short (care anticipează scăderea preţurilor – n.a.).

Tranzacţiile long (care anticipează creşterea preţurilor – n.a.) nici nu s-au clintit, în pofida unei creşteri de preţ la finalul zilei de 23 mai. Cu proiecţia unei extensii deja ştiute la acea dată, putem spune că piaţa e mult mai precaută la mişcările şi veştile OPEC, afirmă analistul Saxo Bank.

Echilibru pe piaţă? În a doua jumătate a lui 2017

Pe baza acestei reacţii, OPEC poate cel mult spera acum că piaţa se va stabiliza până când producţia şi cererea vor fi mai prielnice, în a doua jumătate a lui 2017.

‘Să reduci producţia e una; să ai o strategie de exit pentru stocuri, odată reduse, astfel încât să poţi creşte din nou producţia e alta! Această chestiune nu a fost abordată la reuniunea de la Viena şi asta va crea probleme în 2018, mai ales dacă producţia din SUA va continua să crească – cu aproximativ 100.000 barili/lună’, apreciază Ole Hansen.

Preţul? Posibil neclintit până în 2018!

Aceste evoluţii tind să ţină preţul petrolului în marja actuală până în 2018 – cu acest lucru în minte, investitorii pe termen lung nu sunt încurajaţi să deschidă noi poziţii pe ţiţei, susţine analistul Saxo Bank.

‘Rămânând la acest capitol, al investiţiilor pe termen lung, vedem că tranzacţiile pe contracte long de ţiţei WTI sunt la acelaşi nivel ca acum un an! Cu toate acestea, o investiţie în ţiţei prin ETF ar fi adus o pierdere semnificativă pe aceeaşi perioadă de timp. Asta arată impactul negativ al unei pieţe suprasaturate – relativa ieftinătate a stocurilor va atrage noi pierderi. Ţiţeiul WTI oscilează în jurul preţului de 50 dolari/baril. Acţiunea fermă a statelor OPEC şi non-OPEC va genera un plafon în preţ. O revenire sustenabilă rămâne sub semnul întrebării, deoarece riscuri există: continuarea creşterii producţiei în SUA şi decelerarea progresului economic al Chinei sunt doar două dintre acestea’, a mai spus reprezentantul Saxo Bank.

Grupul Saxo Bank (Saxo) este specializat în investiţii şi tranzacţionare multi-asset. Platformele tehnologice de tranzacţionare ale Saxo sunt disponibile în peste 20 de limbi şi constituie baza tehnologică a peste 100 de instituţii financiare din toată lumea.

Fondată în 1992, având sediul central la Copenhaga, Saxo are peste 1.500 de angajaţi în centre financiare de pe întreg globul, inclusiv la Londra, Singapore, Paris, Zurich, Dubai şi Tokio.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...