Preţul plafonat la gaze distorsionează piaţa şi favorizează „băieţii deştepţi” – Asociaţia Energia Inteligentă (AEI)

05 02. 2026
gaze (4)
Foto: KWON JUNHO via Unsplash

„România nu mai este, de fapt, într-o dezbatere despre plafonarea preţului la gaze. Ea este deja decisă. Schema este în vigoare până la 1 aprilie 2026, cu un plafon de 0,31 lei/kWh pentru consumatorii casnici, iar mesajele publice vorbesc deja despre noi prelungiri. Pentru piaţă, acesta este un semnal fără echivoc: preţul gazelor rămâne sub telecomanda politicului şi a „băieţilor deştepţi”. Iar când preţul este controlat, nu mai vorbim doar despre protecţie socială, ci despre putere, redistribuire şi influenţă”, susţine Dumitru Chisăliţă, într-un comunicat citat de  Agerpres.

În opinia sa, poziţia oficială este atrăgătoare, în condiţiile în care statul „apără populaţia de şocuri, ţine faptele sub control şi evită o nouă criză socială”, dar în realitate, „plafonarea este mult mai mult decât un scut pentru consumator”.

„Mai grav, plafonarea amână confruntarea cu adevărul despre piaţa de gaze din România. Fără un preţ liber, nu vedem cine este eficient, cine este corect, cine trişează şi cine investeşte. ANRE, concurenţă – toate rămân umbră cât timp preţul este stabilit administrativ”, precizează sursa citată.

„Schema OUG 6/2025 funcţionează pe baza unui „cost recunoscut” – o medie ponderată a acestora, nu costul real al fiecărui MWh. Cine ştie să-şi construiască portofoliul, perioadele de aplicare şi structura juridică poate ajunge să fie compensat mai mult decât costul efectiv al gazului. Diferenţa dintre „costul real” şi „costul recunoscut” nu este o eroare. Este o speculaţie validată. La aceasta se adaugă întârzierile de decontare. Furnizorii mari, cu finanţare şi acces la bănci, pot rezista. Furnizorii mici sunt sufocaţi şi forţaţi să vândă sau să iasă din piaţă. Plafonarea devine, astfel, un mecanism de consolidare a pieţei în favoarea celor mari”, a explicat preşedintele AEI.

El susţine că plafonarea ar trebui să scadă preţurile dar, în realitate, un plafon devine prag psihologic al preţului pieţei.

„Dacă toţi furnizorii facturează „sub plafon”, dar aproape de el, preţul real nu mai este cel dictat de concurenţă, ci cel agreat. Când Guvernul spune că „există oferte sub plafon”, recunoaşte implicit că plafonul nu mai protejează, ci doar normalizează un nivel de preţ”, se mai precizează în document.

Potrivit preşedintelui AEI, în aceste condiţii politicul câştigă linişte socială şi populismul subiectului iar furnizorii mari câştigă volumul garantat, riscul comercial minim şi marje protejate. Totodată, consumatorul pierde, pentru că rămâne captiv într-un preţ administrat.

„Traderii câştigă din opacitate şi din ferestrele de arbitraj. Consumatorul pierde, pentru că rămâne captiv într-un preţ administrat. Unii furnizori pierd, pentru că nu pot finanţa schema. Piaţa pierde, pentru că semnalul real de preţ este distrus”, a adăugat Chisăliţă.

Potrivit acestuia, există deja furnizori care au cumpărat gaze pentru perioada de după 1 aprilie 2026 la preţuri de 151-157 lei/MWh.

„Aceste contracte nu mai pot fi oprite. Dacă plafonarea continuă, înseamnă că statul va pune diferenţa (157 -120 = 37 lei/MWh), care va fi compensată din bani publici. Cu alte cuvinte, bugetul statului va acoperi contractele făcute la preţuri mari, iar banii vor curge voit către importatori, producători, furnizori… În acelaşi timp, o mare parte din gazele care ar trebui să vină după 1 aprilie 2026, dacă se continuă plafonarea, au fost deja vândute (consumatori industriali, furnizori, traderi), adică o parte din gaze nu mai există pentru a susţine schema de plafonare. Dacă se continuă plafonarea, care conţine obligaţia legală ca producătorii să vândă cu 120 lei/MWh, astfel încât să acopere consumul de gaze al populaţiei şi consumatorilor nerezidenţiali, aceştia ar trebui să achiziţioneze gaze din import cu preţuri mai mari şi să le vândă în pierdere. Este o socializare a pierderii”, susţine sursa citată.

Astfel, plafonarea la gaze nu mai este o simplă politică socială. „Este o schemă de putere care îngheaţă comportamentul consumatorului, mută costurile în buget şi creează spaţii largi între „costul real” şi „preţul plafonat”. În aceste spaţii se nasc speculaţiile – iar acolo prosperă, inevitabil, „băieţii deştepţi”, a precizat preşedinte AEI.