Prețul spot al energiei electrice a scăzut cu 23% în septembrie, după creșterile abrupte din ultimele luni. Este totuși de trei ori mai mare față de anul trecut

Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a scăzut în luna septembrie după creșterile de preț care au avut loc lunile precedente, potrivit datelor consultate de noi.
Mihai Nicuţ - vin, 30 sept. 2022, 10:30
Prețul spot al energiei electrice a scăzut cu 23% în septembrie, după creșterile abrupte din ultimele luni. Este totuși de trei ori mai mare față de anul trecut

În septembrie 2022, prețul mediu de închidere al pieței pentru ziua următoare (PZU) a fost de 1.854 de lei/MWh.

Prețul a scăzut astfel semnificativ față de nivelul din august 2022 (2.400 de lei/MWh), lună în care au fost înregistrate noi maxime istorice, și se apropie de nivelul lunii precedente – în iulie 2022 prețul mediu de închidere al PZU a fost de 1.813 lei/MWh.

Astfel, față de luna precedentă, prețul spot a înregistrat, după mai multe luni consecutive de creștere, o scădere de 22,7%.

Comparativ însă cu prețul înregistrat acum un an, cel de acum este de circa trei ori mai mare – în septembrie 2021, media prețului spot a fost de doar 662 de lei/MWh. Luna trecută însă, cei 2.400 de lei/MWh însemnau o creștere de peste patru ori a prețului comparativ cu august 2021.

Miniştrii Energiei din statele Uniunii Europene se reunesc, astăzi, la 30 septembrie 2022, într-o şedinţă extraordinară pe tema preţurilor ridicate la energie. Miniştrii energiei din UE vor urmări să ajungă la un acord politic asupra unei propuneri de regulament a Consiliului privind o intervenţie de urgenţă pentru abordarea problemei preţurilor ridicate la energie.

Amintim că piața spot de energie electrică de la București este cuplată prin preț cu cele din Ungaria, Cehia și Slovacia și, mai nou, cu cele din Austria, Polonia și Germania. În luna octombrie a anului trecut, piața spot de la București a fost cuplată, prin același mecanism, și cu piața din Bulgaria.

Piața spot este una foarte lichidă în România – spre exemplu, în luna august 2022, ultima cu date oficiale disponibile, în PZU s-a tranzacționat circa 52 % din tot consumul țării, adică aproximativ 2,2 TWh de energie electrică, cu o valoare a tranzacțiilor de 5,38 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...