Preţul spot al energiei pe bursă a scăzut cu 31% în iulie 2020, faţă de perioada similară din 2019

Economica.net
10 08. 2020
electric_7584957_26444000

Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 336,5 milioane de lei, în scădere cu 32% faţă de iulie 2019.

Volumul tranzacţiilor a fost însă în creştere cu 1,3%, până la 1,854 milioane de MWh.

De asemenea, şi cota de piaţă a PZU a crescut, de la 39% la 41%. Cu alte cuvinte, aproape jumătate din consumul net de energie al ţării a fost tranzacţionat pe PZU în luna iulie.

Pe piaţa spot a OPCOM au fost înregistraţi 371 de participanţi, din care activi au fost 294.

Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare.

Din 2014, Piaţa pentru Ziua Următoare din România funcţionează în regim cuplat cu pieţele similare din Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria.