Preţul ţiţeiului scade în urma publicării datelor dezamăgitoare privind economia chineză

Preţul ţiţeiului a înregistrat luni un declin de aproximativ 1%, a treia sesiune de scădere, în urma publicării unor datele oficiale care arată că redresarea Chinei, a doua economie mondială, îşi pierde avântul, după ce creşterea producţiei fabricilor şi a vânzărilor cu amănuntul a încetinit semnificativ în iulie, din cauza sporiri numărului de infecţii cu COVID-19 şi a inundaţiilor, care au perturbat afacerile, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 16 aug. 2021, 14:42
Preţul ţiţeiului scade în urma publicării datelor dezamăgitoare privind economia chineză

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna octombrie a scăzut cu 0,58 dolari, sau 0,80%, la valoarea de 70,01 dolari. La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ cu livrare în luna septembrie a scăzut cu 0,64 dolari, la 67,80 dolari. Anterior ambele cotaţii au scăzut cu peste un dolar.

În iulie, prelucrarea ţiţeiului în China a ajuns de asemenea la cel mai scăzut nivel mai 2020 deoarece rafinăriile independente au redus producţia, confruntate cu reducerea cotelor, a majorării stocurilor şi a scăderii profiturilor. China este cel mai mare importator global de petrol.

„Temerile privind creşterea numărului de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în China şi efectele asupra cererii de ţiţei continuă să afecteze cotaţia petrolului”, apreciază analiştii Commerzbank.

Temerile privind perspectivele redresării economiei au afectat şi încrederea consumatorilor din SUA, care a scăzut la începutul lunii august la cel mai redus nivel din ultimul deceniu, arată un studiu publicat Universitatea Michigan.

Anul acesta, cotaţia barilului de ţiţei a urcat cu peste 40%, în urma redresării cererii de petrol, pe măsură ce economia mondială îşi revine din pandemia de coronavirus (Covid-19).

Deşi impactul asupra economiei mondiale a variantei Delta a coronavirusului reprezintă încă o mare necunoscută, nu se va înregistra o diminuare a cererii de petrol prognozate pentru 2021 şi 2022, a estimat săptămâna trecută Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

„Economia globală continuă să se recupereze”, a semnalat OPEC, în raportul lunar privind piaţa de petrol. „Însă, evoluţia pandemiei de COVID-19 va fi un factor determinant în ritmul de recuperare, cu posibila apariţie a unor noi variante sau mutaţii ca şi risc”, a adăugat OPEC.

Deşi analiştii grupului petrolier, format din 13 state ce controlează 40% din producţia mondială de petrol, au ridicat estimarea privind creşterea mondială cu 0,1% atât în 2021 (5,6%) cât şi în 2022 (4,2%), au menţinut neschimbate previziunile legate de cerere în aceşti doi ani.

Astfel, conform datelor raportului, cererea estimată pentru 2021 este similară celei calculate în urmă cu o lună, cu o creştere anuală de circa 6 milioane de barili pe zi (mbz), până la 96,6 mbz.

Pentru 2022, această cerere se va majora cu încă 3,3 mbz, până la 99,9 mbz, ajungând la nivelurile anterioare pandemiei şi depăşind punctual, în ultimul trimestru, pragul istoric de 100 mbz pentru prima dată. Şi aceste calcule sunt similare celor prezentate în raportul din iulie.

Totuşi, analiştii OPEC se arată precauţi în privinţa impactului variantei Delta a coronavirusului, ale cărei efecte s-au făcute deja simţite în iulie şi august, temperând optimismul legat de recuperarea economiei prin expansiunea sa în economii importante.

Preţul mediu al barilului de petrol OPEC a fost în iulie de 73,53 dolari, cea mai mare valoare începând din octombrie 2018, pe care grupul o pune pe seama „solidelor fundamente ale pieţei”.

” Revenirea cererii de petrol, împreună cu o mare scădere a stocurilor (…) au făcut ca preţurile petrolului să îşi revină în forţă, depăşind nivelurile atinse înainte de începerea pandemiei de COVID-19″, a punctat OPEC. „Însă, rapida propagare a variantei Delta a COVID-19 a generat îngrijorări privind perspectiva cererii pe termen scurt”, adaugă raportul.

Analiştii OPEC nu îşi ascund îngrijorarea privind expansiunea acestei variante mai contagioase în o serie de ţări consumatoare de petrol precum SUA, China, Japonia şi o parte din Europa, în afară de alte ţări din Asia şi Africa, „ceea ce provoacă o nelinişte legată de o posibilă retragere a cererii”.

Investitorii sunt în special preocupaţi de diminuarea cererii de materii prime în China, unde au fost anulate evenimente la scară largă şi au fost impuse anumite restricţii din cauza noului val de îmbolnăviri.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Agriculturii a prelungit până la 15 decembrie termenul limită pentru depunerea cererilor de plată aferente proiectelor finanțate prin PNDR 2014-2020
Ministerul Agriculturii a prelungit până la 15 decembrie termenul limită pentru depunerea cererilor de plată aferente ...
Termenul limită pentru depunerea cererilor de plată aferente proiectelor finanţate prin PNDR 2014-2020 a fost prelungit până la data de 15 decembrie, acest lucru venind în sprijinul......
Bolojan i-a cerut ministrului Mediului să completeze raportul preliminar despre situația crizei apei din Prahova și Dâmbovița, pentru a fi stabiliți vinovații. „Un ministru nu poate să-şi asume răspunderea pentru deciziile altor oameni”
Bolojan i-a cerut ministrului Mediului să completeze raportul preliminar despre situația crizei apei din Prahova și Dâmbovița, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că i-a cerut ministrului Mediului, Diana Buzoianu, să completeze raportul preliminar ...
SUA au stabilit anul 2027 ca termen limită pentru ca Europa să preia responsabilitatea propriei apărări în cadrul NATO – surse Reuters
SUA au stabilit anul 2027 ca termen limită pentru ca Europa să preia responsabilitatea propriei apărări în cadrul NATO ...
Statele Unite ale Americii doresc ca până în 2027 să transfere Europei responsabilitatea pentru majoritatea capacităţilor ...
Guvernul urmează să aprobe o ordonanță de urgență prin care să fie amânată acordarea de pensii speciale primarilor
Guvernul urmează să aprobe o ordonanță de urgență prin care să fie amânată acordarea de pensii speciale primarilor
Premierul Ilie Bolojan a informat, vineri, că Guvernul urmează să aprobe o ordonanţă de urgenţă prin care să fie ...