Preţurile alimentelor la nivel mondial, la minimul a aproape doi ani

Preţurile alimentelor la nivel mondial au scăzut în iunie pentru a treia lună consecutiv, cu 1,8% faţă de mai, şi au ajuns la cel mai redus nivel începând cu septembrie 2010, a anunţat, joi, Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a ONU, citată de AFP.
Economica.net - J, 05 iul. 2012, 11:37
Preţurile alimentelor la nivel mondial, la minimul a aproape doi ani

Indicele calculat de agenţie pentru preţurile alimentelor a coborât în iunie la 201 puncte, de la 205 puncte în mai.

Indicatorul se află cu 15% sub maximul record atins în februarie 2011.

Perspectivele economice încă incerte şi estimările privind recoltele au condus la declinul preţurilor pentru cele mai multe produse pe plan internaţional, potrivit agenţiei.

În ultimele două săptămâni, preţurile materiilor prime agricole, inclusiv cereale, au crescut puternic, ca urmare a degradării stării culturilor în Statele Unite.

Totuşi, în iunie indicatorii de preţ au scăzut pentru toate categoriile de alimente.

Într-un alt raport, organizaţia a redus prognoza pentru recolta de cereale pentru acest an la nivel global, dar se aşteaptă încă la un nivel record.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul restanţelor salariale ale magistraților – ÎCCJ s-ar putea pronunţa în procesul Guvernului
Scandalul restanţelor salariale ale magistraților – ÎCCJ s-ar putea pronunţa în procesul Guvernului
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar urma să pronunţe joi soluţia definitivă în procesul pe care l-a câştigat în primă instanţă cu Guvernul şi Ministerul Finanţelor privind plata......
Şeful BCE cere eliminarea barierelor care frânează creşterea companiilor europene
Şeful BCE cere eliminarea barierelor care frânează creşterea companiilor europene
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri că Europa pierde avantajele care i-au ...
O dronă a căzut în județul Tulcea. Anunțul MApN
O dronă a căzut în județul Tulcea. Anunțul MApN
Încă un incident cu drone în România. În noaptea de miercuri spre joi, la ora 02.23 (20 august 2026) o dronă a pătruns ...
SUA – Datoria guvernamentală depăşeşte 40.000 de miliarde de dolari
SUA – Datoria guvernamentală depăşeşte 40.000 de miliarde de dolari
Datoria guvernului SUA a depăşit pentru prima dată pragul de 40.000 de miliarde de dolari, potrivit datelor publicate ...