Preţurile apartamentelor au crescut în primul semestru din 2014. Cu cât s-au scumpit locuinţele în Bucureşti

Economica.net
03 07. 2014
blocuri_case_bucuresti_imobiliare__09494900

În prima lună de vară, indicele Imobiliare.ro a consemnat un declin de 1,8% (faţă de valoarea de 921 euro/mp atinsă în luna mai).

În Capitală, apartamentele scoase la vânzare sunt în prezent cu 1% mai scumpe decât în urmă cu şase luni. Acestea pot fi achiziţionate, în medie, cu 1.073 euro/mp, faţă de 1.062 euro/mp, la începutul lui 2014. În condiţiile în care preţurile locuinţelor nou-construite s-au menţinut la un nivel relativ constant în perioada menţionată (nivelul actual este de 1.183 euro/mp, faţă de 1.184 euro/mp, în ianuarie), se poate spune că avansul a fost dictat în mod exclusiv de proprietarii de apartamente vechi. Aceştia şi-au majorat pretenţiile cu 0,9%, de la 982 la 991 euro/mp.

Braşovul este singurul dintre cele cinci oraşe analizate în care apartamentele scoase la vânzare s-au ieftinit în prima parte din 2014. Indicele Imobiliare.ro se situează în prezent la un nivel de 814 euro/mp, cu 1,1% mai puţin decât la debutul lui ianuarie (823 euro/mp). Deşi în Braşov preţurile au atins un nivel superior celui de început de an, în aprilie (839 euro/mp), avansul a fost pierdut în luna următoare. Tendinţa de scădere din ultimele şase luni a fost generată în mod exclusiv de segmentul locuinţelor noi, care au consemnat un recul de 5,9%, de la 868 la 817 euro/mp. În aceeaşi perioadă, preţul apartamentelor vechi s-a menţinut relativ constant, la 813 euro/mp (faţă de 814 euro/mp la început de an).

În ultimele şase luni, preţul mediu cerut pentru apartamentele din Cluj-Napoca s-a majorat cu 3%, de la 871 la 897 euro/mp. Locuinţele nou-construite s-au scumpit cu 2,3%, de la 797 la 815 euro/mp, în vreme ce locuinţele vechi au consemnat un avans similar – cele din urmă costă în prezent 993 euro/mp, respectiv cu 2,4% mai mult decât în ianuarie (când se situau la o medie de 970 euro/mp).

În Constanţa, preţurile cerute de vânzători au crescut cu 1% în primul semestru, de la 839 euro/mp, la începutul lunii ianuarie, până la 847 euro/mp, la finele lui iunie. Apartamentele noi au cunoscut un avans de 2,2%, de la 861 la 880 euro/mp, iar cele vechi s-au scumpit cu 0,6%, de la 832 la 837 euro/mp.

În Timişoara, apartamentele disponibile spre vânzare s-au apreciat cu 2% în ultimele şase luni, de la un nivel de 793 euro/mp, până la o valoare de 809 euro/mp. Unităţile locative nou-construite s-au scumpit cu 1,4%, până la 844 euro/mp (faţă de 832 euro/mp, la început de an). Locuinţele din blocurile vechi au cunoscut însă un avans mai accentuat, 2,4%, de la 786 euro/mp, la 805 euro/mp.