Preţurile producţiei industriale au scăzut în aprilie cu 0,7% faţă de martie, dar rămân cu +3% anual

Economica.net
04 06. 2013
industrie_2_gross_98930700_92041000

Comparativ cu luna martie, preţurile producţiei industriale au scăzut atât pe piaţa internă (-0,4%), cât şi pe piaţa externă (-1,4%).

Preţurile produselor energetice au fost determinante pentru evoluţia lunară a preţurilor producţiei industriale.

Comparativ cu luna precedentă, preţurile producţiei industriale au înregistrat scăderi cu 1,9% în industria energetică, cu 0,5% în industria bunurilor de capital, cu 0,3% în industria bunurilor intermediare şi cu 0,1% în industria bunurilor de uz curent.

În cazul grupei bunurilor de folosinţă îndelungată, s-au înregistrat creşteri ale preţurilor cu 0,2%.

Faţă de luna aprilie 2012, preţurile producţiei industriale au fost mai mari cu 3,0%, cu 1,9 puncte procentuale sub creşterea înregistrată pe piaţa internă şi cu 3,6 puncte procentuale peste evoluţia înregistrată pe piaţa externă.

Preţurile bunurilor de uz curent şi produselor energetice s-au plasat anual peste nivelul de 3,0%, înregistrat pentru total industrie. Astfel, în aprilie 2013, comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent, preţurile producţiei industriale au crescut semnificativ la bunurile de uz curent şi la produsele energetice, cu 6,9% şi respectiv cu 3,1%.

Celelalte mari grupe industriale au înregistrat creşteri de preţ sub nivelul mediu estimat pe total industrie. Astfel, preţurile bunurilor de folosinţă îndelungată au crescut cu 2,6%, în timp ce preţurile bunurilor intermediare cât şi preţurile bunurilor de capital au fost tranzacţionate la un preţ mai mare cu 1,6%.

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) reprezintă, alături de Indicele preţurilor de consum, Indicele produselor agricole şi Indicii preţurilor producţiei pentru servicii, un indicator cheie pentru măsurarea inflaţiei şi pentru determinarea deflatorului Produsului Intern Brut în România.

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) este bazat pe o anchetă lunară şi măsoară evoluţia medie a preţurilor mărfurilor industriale produse în România şi vândute direct de producători, atât pe piaţa internă cât şi pe piaţa externă.

IPPI este calculat ca medie ponderată, folosind evoluţia lunară a preţurilor şi ponderile aferente produselor industriale. Ponderile reprezintă importanţa relativă a fiecărui produs în totalul producţiei industriale, folosind ca variabilă cifra de afaceri inregistrată în anul 2010.