Previziunile lui Iliescu pentru 2012 VIDEO

2012 va fi un an extrem de dificil, din punct de vedere electoral, dacă ţinem cont de tensiunile de pe scena politică,spune fostul preşedinte Ion Iliescu într-un interviu, în exclusivitate, pentru Romania TV. Ion Iliescu a vorbit despre planurile sale de viitor, şi nu sunt putine, dar şi despre cum vede preşedintele de onoare PSD acesta lupta între Opoziţie şi putere, în preajma pregătirilor pentru locale şi parlamentare.
Economica.net - vin, 23 dec. 2011, 18:31

Despre anul 2012, Ion Iliescu spune că va fi unul complicat. „Confruntările la noi au căpătat o notă mai puţin favorabilă. O încrâncenare care avea motivaţiile ei în anii ’90. Păcat că după atâţia ani, în loc să consolidăm această experienţă şi să dăm dovadă de maturitate în gândire politică şi în afirmarea forţelor politice, iată că ne aflăm din păcate la un nivel mult mai primitiv de abordare”, a declarat Ion Iliescu într-un interviu pentru România TV.

Iliescu şi-a exprimat speranţa că actuala putere va fi sancţionată pentru acest „primitivism”.  „Sper ca electoratul să fi tras învăţămintele necesare, lucru pe care nu l-a făcut la ultimele alegeri prezidenţiale. Domnul Băsescu s-a folosit de această lipsă de interes, de decuplare a electoratului care nu a conştientizat importanţa votului şi a opţiunii pe care o exprimă. Eu sper ca anul ce vine să marcheze şi o anumită maturizare, o înţelegere a intereselor proprii din partea electoratului. Trebuie să asigurăm o schimbare benefică necesară ţării”, a mai spus fostul preşedinte Iliescu.

 

Te-ar mai putea interesa și
Franklin Templeton se retrage din procesul de selecţie pentru administrarea Fondului Proprietatea
Franklin Templeton se retrage din procesul de selecţie pentru administrarea Fondului Proprietatea
Franklin Templeton a decis să îşi retragă candidatura din procesul de selecţie pentru numirea unui nou administrator de fond de investiţii alternative şi administrator unic al Fondului......
Cum s-au adaptat românii la taxa pe zahăr
Cum s-au adaptat românii la taxa pe zahăr
Majoritatea românilor sunt sensibili la majorările de preț ale băuturilor răcoritoare, însă nu renunță la consum, ...
Anunţ de la ANSVSA. Când începe campania de vaccinare a ovinelor şi caprinelor
Anunţ de la ANSVSA. Când începe campania de vaccinare a ovinelor şi caprinelor
Campania de vaccinare a ovinelor şi caprinelor este prevăzută să înceapă cel târziu la 1 octombrie, imediat după ...
Criză grâu – Scumpirile de toamnă. Cumpărătorii se pregătesc de preţuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză Reuters)
Criză grâu – Scumpirile de toamnă. Cumpărătorii se pregătesc de preţuri mai mari din cauza continuării războiului ...
Cumpărătorii de grâu din întreaga lume, care au amânat refacerea stocurilor, se vor confrunta cu preţuri mai mari atunci ...