Prigoană Junior face curat în Irak

Honorius, fiul omului de afaceri Silviu Prigoană, şi-a luat în serios rolul de patron şi îşi pune oamenii la treabă nu numai în România, ci şi în Irak, acolo unde firma de salubrizare pe care o conduce va începe curăţenia din iunie 2012.
Economica.net - mie, 28 dec. 2011, 09:37

Compania de salubrizare a lui Honorius Prigoană a semnat un contract cu primăria din oraşul irakian Sulaymaniyah, care intră în vigoare din vara anului viitor.

Acesta prevede pentru început curăţenie stradală, colectarea şi depozitarea deşeurilor în 2 din cele 7 sectoare are oraşului şi va aduce lunar firmei pe care o conduce Honorius între 500.000 şi 700.000 de dolari.

Angajaţii români care vor ajunge acolo vor fi mai bine plătiţi ca în ţara noastră, cu un salariu de aproximativ 1.000 de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Albalact, amendată cu 2 milioane de euro de Consiliul Concurenței. Instanța a dat definitiv câștig de cauză autorității
Albalact, amendată cu 2 milioane de euro de Consiliul Concurenței. Instanța a dat definitiv câștig de cauză autorității
Tribunalul București a confirmat definitiv amenda în valoare de 9,91 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro) aplicată de Consiliul Concurenței companiei Albalact, pentru că a refuzat să......
Record. Cel mai mare euro din istorie – curs BNR 23.09.2026
Record. Cel mai mare euro din istorie – curs BNR 23.09.2026
Curs BNR - Euro a atins cel mai mare nivel din istorie, în faţa leului, la cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională ...
Interes crescut online și scăzut la achiziție în piața auto, demonstrează datele Autovit
Interes crescut online și scăzut la achiziție în piața auto, demonstrează datele Autovit
Un raport al Autovit arată că în vara lui 2026, românii au rămas interesați de mașini, dar piața a scăzut atât ...
Noul Guvern, vot marţi în Parlament – Ce spune Siegfried Mureşan despre susținerea PNL, USR şi UDMR şi negocierile cu PSD
Noul Guvern, vot marţi în Parlament – Ce spune Siegfried Mureşan despre susținerea PNL, USR şi UDMR şi negocierile ...
Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a anunţat miercuri că este sprijinit în acest moment, în mod oficial, de PNL, ...