Prim-ministrul Pedro Sanchez estimează că Spania va înregistra în acest an o creștere economică de peste 5%, cu mult peste cele a țărilor din regiune

27 12. 2022
Pedro Sanchez

Sanchez a făcut declaraţii presei după ce Executivul a aprobat al treilea pachet de măsuri pentru combaterea efectelor crizei energetice şi inflaţiei, agravate de războiul din Ucraina.

„Este foarte probabil, este mai mult decât probabil să terminăm anul acesta chiar mai sus decât ne aşteptam”, a spus şeful Executivului, subliniind că aceste date demonstrează „puterea enormă şi soliditatea economiei spaniole”.

În ceea ce priveşte anul 2023, el a subliniat că economia spaniolă va continua să crească „peste media partenerilor europeni”.

Pedro Sanchez a recunoscut că, deşi este prematur să se facă previziuni într-un context cu atâtea incertitudini, va fi o creştere ” uşoară, dar pozitivă” anul viitor.

În orice scenariu, a precizat, „se vor lua toate măsurile pentru a proteja populaţia”.