Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului

Premierul ucrainean Denis Şmîgal şi-a prezentat marţi demisia în Parlamentul ţării (Rada Supremă), la o zi după ce preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat înlocuirea sa cu actualul ministru al Economiei Iulia Sviridenko, transmite EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 15 iul. 2025, 21:50
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului

Şmîgal a postat o fotografie a cererii scrise de mână prin care solicită Parlamentului să accepte plecarea sa din funcţie într-un mesaj postat pe contul său de Telegram, în care îi mulţumeşte, de asemenea, lui Zelenski pentru „încrederea” acordată.

Conform unui program de lucru publicat de Kyiv Independent, care citează mai mulţi parlamentari, Rada Supremă va vota miercuri demisia lui Şmîgal, iar joi se va pronunţa cu privire la numirea noilor membri ai cabinetului de miniştri.

Partidul lui Zelenski, Sluga Narodu (Slujitorul Poporului) are majoritatea absolută în Rada Supremă (parlament unicameral), iar schimbările în cabinet se aşteaptă să fie aprobate fără complicaţii.

Zelenski a sugerat săptămâna aceasta că l-ar putea numi pe Şmîgal în funcţia de nou ministru al Apărării, înlocuindu-l pe actualul titular al acestui portofoliu, Rustem Umerov, pe care preşedintele ucrainean l-ar putea numi, aşa cum a declarat săptămâna trecută, drept nou ambasador al Ucrainei în SUA.

Denis Şmîgal are 49 de ani şi este prim-ministru din martie 2020.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține state membre. Seceta a făcut ravagii ăn special în Franța, cel mai......
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...