Prima comandă pentru tramvaiul românesc Autentic ar putea veni de la Galaţi. Astra Vagoane Arad, fără competitori şi în oraşul de pe Dunăre

Astra Vagoane Călători este unic ofertant şi la licitaţia pentru tramvaie din Galaţi, după ce nu a avut competitori nici la Oradea şi Cluj. Producătorul român de material rulant poate oferi în oraşul de pe Dunăre atât modelul Imperio, fabricat sub licenţa cumpărată de la Siemens, cât şi modelul de concepţie proprie Autentic.
Anemona Andone - D, 22 iul. 2018, 06:28
Prima comandă pentru tramvaiul românesc Autentic ar putea veni de la Galaţi. Astra Vagoane Arad, fără competitori şi în oraşul de pe Dunăre

Astra Vagoane Călători este singura fimă care a depus ofertă la licitaţia Municipiului Galaţi pentru achiziţia a 18 tramvaie noi, până la termenul limită de 9 iulie, conform datelor din noul Sistem Electronic de Achiziţii Publice (SICAP).

Achiziţia este estimată la 100,65 milioane de lei şi este finanţată din fonduri UE prin Programul Operational Regional – POR în proporţie de 85%, de la bugetul national – 13 % şi de la bugetul local – 2%.

Producătorul din Arad a fost unic ofertant şi la licitaţiile pentru tramvaie noi din Oradea şi Cluj. Spre deosebire de aceste licitaţii, unde a oferit modelul Imperio, la cea din Galaţi, Astra Vagoane Călători poate oferi şi modelul Autentic.

„Ambele modele de tramvaie pe care le producem respectă specificaţiile din caietul de sarcini”, a spus pentru ECONOMICA.NET Gheorghe Florin Sîrbu, directorul general al Astra Vagoane Călători. El a menţionat că încă nu s-a decis ce model va fi oferit la Galaţi.

Dacă va decide să ofere modelul Autentic, aceasta va fi prima comandă pentru tramvaiul conceput şi produs în Arad. Cel mai nou tramvai produs de Astra Vagoane Călători a fost împrumutat pentru teste la Timişoara. 

Astra Vagoane Călători a fost singurul ofertant şi la licitaţia pentru achiziţia a 22 de tramvaie la Cluj, precum şi la cea din Oradea, pentru achiziţia a 10 tramvaie. Şi în acest cazuri, finanţarea urmează să fie asigurată din fonduri europene, prin Programul Operational Regional 2014 -2020.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate industriei semiconductorilor, precum și industriilor ecranelor și......
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe ...
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost ...