Prima Development Group a finalizat primul proiect de locuințe din București

Andrada Ghira - J, 04 mart. 2021, 10:35
Prima Development Group a finalizat primul proiect de locuințe din București

Prima Development Group, este cel mai mare dezvoltator imobiliar din Oradea, a anunțat finalizarea primului proiect rezidențial de pe piața bucureșteană.

Lucrările de construcție la Boemia Apartments au fost demarate în 2019, iar investiția a fost de 8,5 milioane de euro. Apartamentele din proiectul Boemia s-au vândut cu 1.800 de euro/mp.

Prima Development Group mai are în construcție în București proiectul rezidențial Core Timpuri Noi cu 226 de apartamente și care necesită o investiție de 20 de milioane de euro.

Dezvoltatorul a mai anunțat recent că dorește să-și extindă prezența pe piața imobiliară din Capitală cu 500 de noi apartamente livrate anual. Unul dintre proiectele ambițioase ale companiei se pregătește pe un teren de 5 hectare din zona Sisești, unde pot fi construite 1.000 de apartamente.

Compania și-a început activitatea în 2005, în Oradea, acolo unde a livrat până acum peste 3.000 de apartamente în imobile cu o valoare totală cumulată de peste 180 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Kaufland într-un fost Brico Depot, alături de Farmacia Tei. Retailerul german deschide primul magazin într-un spațiu deja construit
Kaufland într-un fost Brico Depot, alături de Farmacia Tei. Retailerul german deschide primul magazin într-un spațiu ...
Kaufland România va deschide joi, 8 octombrie, două noi magazine, în Galați și Satu Mare. Cel din Galați va opera într-un spațiu ocupat până în decembrie 2025 de retailerul DIY Brico......
Bucureștiul primește peste 87 de milioane de euro pentru înnoirea flotei de transport public. Anunț făcut de primarul Ciucu
Bucureștiul primește peste 87 de milioane de euro pentru înnoirea flotei de transport public. Anunț făcut de primarul ...
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că Bucureştiul va beneficia de o finanţare nerambursabilă de 87 de milioane ...
Aproape 1,7 tone de deșeuri au fost colectate de pe plaja Corbu în urma unei acțiuni de ecologizare. Evenimentul este la a treia ediție și a adunat peste 250 de participanți
Aproape 1,7 tone de deșeuri au fost colectate de pe plaja Corbu în urma unei acțiuni de ecologizare. Evenimentul este ...
Peste 250 de persoane au participat, pe 3 octombrie, la o acţiune de ecologizare pe o lungime de peste trei kilometri de ...
Investitorii axați pe tehnologie și gaming au obținut randamente duble față de Nasdaq-100 în zece ani – analiză etoro
Investitorii axați pe tehnologie și gaming au obținut randamente duble față de Nasdaq-100 în zece ani – analiză ...
O nouă analiză realizată de platforma de tranzacționare și investiții etoro arată că investitorii care s-au concentrat ...