Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a vizitat Ucraina – Casa Albă

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a efectuat duminică o vizită surpriză în Ucraina şi s-a întâlnit cu soţia preşedintele ucrainean Olena Zelenska la o şcoală din apropierea graniţei cu Slovacia, relatează AFP.
AGERPRES - D, 08 mai 2022, 19:35
Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a vizitat Ucraina - Casa Albă

”Am vrut să vin de Ziua Mamei. M-am gândit că este important să arătăm poporului ucrainean că acest război trebuie să se oprească”, a spus ea jurnaliştilor, afirmând că ”poporul american este alături de poporul ucrainean”.

Jill Biden a fost în Slovacia săptămâna aceasta, în special pentru a se întâlni cu familiile refugiaţilor ucraineni, vizita sa în Ucraina fiind păstrată în secret până în ultimul moment.

Prima Doamnă a Statelor Unite i-a oferit un buchet de flori soţiei preşedintelui ucrainean.

Este prima dată când Olena Zelenska apare în public de la începutul conflictului, pe 24 februarie, a declarat un oficial american. Potrivit aceleiaşi surse, cele două prime doamne au făcut schimb de mesaje în ultimele săptămâni.

‘În primul rând, aş dori să vă mulţumesc pentru un act foarte curajos”, a spus soţia preşedintelui ucrainean.

”Pentru că înţelegem că este necesar ca Prima Doamnă a Statelor Unite să vină aici în timpul unui război în care au loc operaţiuni militare în fiecare zi, în care sirenele de raid aerian sună în fiecare zi, chiar şi astăzi”, a adăugat Olena Zelenska.

”Toţi simţim sprijinul dumneavoastră şi conducerea preşedintelui american, dar ţinem să subliniem că Ziua Mamei este o zi foarte simbolică pentru noi, deoarece simţim şi dragostea şi sprijinul dumneavoastră într-o zi atât de importantă”, a subliniat Olena Zelenska.

O întâlnire cu uşile închise a celor două prime doamne a durat aproximativ o oră, înainte de a se întâlni cu copii refugiaţi care lucrau la decupaje de hârtie, însoţiţi de mamele lor.

Prima Doamnă a SUA a revenit la graniţa slovacă. Peste 400.000 de ucraineni au intrat în Slovacia de la începutul războiului, potrivit cifrelor Ministerului de Interne. Majoritatea au plecat în alte ţări, aproximativ 74.000 rămânând în Slovacia.

La fel ca în ziua precedentă, când s-a aflat în România, Prima Doamnă a Statelor Unite le-a dat asigurări refugiaţilor pe care i-a întâlnit de sprijinul ţării sale şi a remarcat că majoritatea îşi doresc să se întoarcă acasă cât mai curând posibil.

Luni, ultima zi a turneului său, Jill Biden urmează să se întâlnească cu înalţi oficiali slovaci.

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a trecut pe profit. Prefab a anunţat rezultatele
O mare fabrică din România a trecut pe profit. Prefab a anunţat rezultatele
Prefab a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui al acestui an, un profit net de 2,105 milioane lei, faţă de o pierdere netă de 2,891 milioane lei în perioada similară din 2025, conform......
Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Garmin Romania anunță debutul reducerilor de sezon, o campanie cu peste 40 de zile de prețuri speciale pentru o largă ...
Anunț  de la ING pentru toți clienții din România. Schimbare importantă
Anunț  de la ING pentru toți clienții din România. Schimbare importantă
ING Bank România și-a anunțat clienții că va schimba modalitatea de autentificare în aplicația mobilă Home Bank, ...
Criză România – Cât a scăzut PIB în primele nouă luni din 2026 şi ce s-a întâmplat cu economia în trimestrul 3 faţă de precedentul trimestru (date INS)
Criză România – Cât a scăzut PIB în primele nouă luni din 2026 şi ce s-a întâmplat cu economia în trimestrul ...
Criză România - Economia a înregistrat o creştere economică de 2,1% în trimestrul trei comparativ cu trimestrul anterior, ...