Prima întâlnire dintre Luca Niculescu şi reprezentanţii PSD va avea loc cel mai probabil joi (surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu l-a contactat pe preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, iar cel mai probabil prima întâlnire dintre cei doi va avea loc joi.
AGERPRES - mie, 07 oct. 2026, 11:00
Prima întâlnire dintre Luca Niculescu şi reprezentanţii PSD va avea loc cel mai probabil joi (surse)

Potrivit unor surse politice, Niculescu l-a sunat pe Grindeanu, iar cei doi au vorbit la telefon. În cursul zilei de miercuri se vor stabili amănuntele unei prime întâlniri, care va avea loc cel mai probabil joi.

Sursele citate au menţionat că la întâlnire social-democraţii vor să afle propunerile lui Luca Niculescu privind programul de guvernare şi componenţa viitorului Executiv. La rândul lor, reprezentanţii PSD îi vor prezenta premierului desemnat propriile propuneri, precum şi condiţiile în care formaţiunea ar accepta să participe la guvernare. În cazul în care există compatibilităţi între cele două părţi, discuţiile vor continua prin alte întâlniri şi negocieri, scrie Agerpres.

Sursele politice au precizat că prima discuţie se va concentra în principal asupra programului de guvernare, urmând ca, în zilele următoare, PSD să decidă dacă va intra sau nu la guvernare.

Decretul privind desemnarea lui Luca Niculescu în calitatea de candidat la funcţia de prim-ministru a fost publicat marţi în Monitorul Oficial al României.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă structură de conducere la City Grill. Carmen Polcovnicu este noul CEO
Nouă structură de conducere la City Grill. Carmen Polcovnicu este noul CEO
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, anunță o nouă structură de conducere, începând cu august 2026, potrivit unui comunicat de presă. Carmen Polcovnicu,......
TOP 25 de ţări care au adus cei mai mulţi turişti în România, în primele opt luni din 2026 – Ce s-a întâmplat cu sosirile din turism
TOP 25 de ţări care au adus cei mai mulţi turişti în România, în primele opt luni din 2026 – Ce s-a întâmplat ...
Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, inclusiv apartamente şi camere ...
China „atacă” Germania şi Franţa după apelul lor comun la noi instrumente comerciale europene de protecţie împotriva gigantului asiatic
China „atacă” Germania şi Franţa după apelul lor comun la noi instrumente comerciale europene de protecţie ...
China a criticat Germania şi Franţa pentru apelul lor la noi măsuri europene de protecţie împotriva practicilor comerciale ...
10.204 lei pe lună, pentru o gospodărie din România, veniturile totale medii, în primul trimestru din 2026 – date INS
10.204 lei pe lună, pentru o gospodărie din România, veniturile totale medii, în primul trimestru din 2026 – date ...
Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul II 2026, de 10.204 lei pe gospodărie, în creştere cu 8% faţă ...