Prima maşină 2019: Pot lua credit şi cei ce au mai avut autoturisme. În program intră şi maşinile electrice sau hibride

Guvernul a modificat şi completat programul 'Prima maşină', astfel încât vor putea fi cumpărate şi maşini electrice sau hibride noi, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
Economica.net - mar, 19 mart. 2019, 12:10
Prima maşină 2019: Pot lua credit şi cei ce au mai avut autoturisme. În program intră şi maşinile electrice sau hibride

„Guvernul a adoptat astăzi în şedinţă modificări şi completări aduse programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, este vorba despre programul aprobat prin OUG 66/2014. După cum ştiţi, programul are ca obiectiv principal facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţionarea unui autoturism nou, prin contractarea de credite garantate de stat. Pot fi cumpărate următoarele tipuri de autovehicule noi: clasice cu sistem de propulsie termic, hibrid şi full electric. De asemenea, prin modificările operate azi în legislaţie, persoanele fizice vor putea să îşi achiziţioneze un autoturism nou chiar dacă au mai deţinut anterior un astfel de autoturism. Se elimină aşadar obligativitatea declaraţiei pe proprie răspundere a beneficiarului că nu a mai avut în proprietate un autoturism nou, o condiţie existentă înainte de modificări în cadrul programului ‘Prima maşină'”, a precizat Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.

În acelaşi timp, a adăugat el, actul normativ aprobat de Guvern prevede şi „acceptarea eco-bonusurilor şi a eco-tichetelor acordate în cadrul programelor ‘Rabla’ şi ‘Rabla Plus’ pentru achitarea avansului minim obligatoriu”.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dunărea secată dă bătăi de cap și bulgarilor. Măsuri speciale la centrala nucleară de la Kozlodui
Dunărea secată dă bătăi de cap și bulgarilor. Măsuri speciale la centrala nucleară de la Kozlodui
Dunărea secată dă bătăi de cap tuturor țărilor prin care trece și care au capacități energetice ce depind de debitul de apă al fluviului. Deși doar România are în prezent centrala......
Concurentul DM se extinde la braț cu Penny Market. Magazine BIPA noi în Jumbo Center
Concurentul DM se extinde la braț cu Penny Market. Magazine BIPA noi în Jumbo Center
BIPA și Penny Market deschid magazine noi în Jumbo Center, anunță dezvoltatorul proiectului. Noile locații vor avea ...
Examen suplimentar, peste evaluare, pentru elevii care vor liceu. Avertisment al profesorilor: Elevii săraci vor pierde și mai mult
Examen suplimentar, peste evaluare, pentru elevii care vor liceu. Avertisment al profesorilor: Elevii săraci vor pierde ...
Organizația World Vision avertizează, încă o dată, citând inclusiv un sondaj în care 77% dintre profesori au aceeași ...
Ministrul educației, anunț pentru toți elevii cu „Bac” în a doua sesiune: Din trei candidați, unul va zâmbi. Rezultatele, mâine la 9
Ministrul educației, anunț pentru toți elevii cu „Bac” în a doua sesiune: Din trei candidați, unul va zâmbi. ...
Ministrul educației, Mihai Dimian, anunță că rezultatele celei de-a doua sesiuni de Bacalureat vor fi publicate mâine, ...