Prima medie anualizată RCA a scăzut în primele nouă luni cu 4%, la 455 lei

Prima de asigurare medie anualizată pe segmentul RCA a fost în primele nouă luni de 455 lei, în scădere cu 4% faţă de valoarea de 472 lei din perioada similară a anului trecut, potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
Economica.net - mar, 04 dec. 2012, 11:47
Prima medie anualizată RCA a scăzut în primele nouă luni cu 4%, la 455 lei

„Conform datelor existente în baza de date CEDAM, numărul poliţelor RCA în vigoare la 30 septembrie 2012 era de 4.316.255 poliţe de asigurare de răspundere civilă auto (RCA). Numărul contractelor de asigurare RCA încheiate a fost de 5.059.118, în creştere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011”, se arată într-un buletin al CSA.

Subscrierile din contracte RCA au crescut cu 5% în primele nouă luni, la 1,52 miliarde de lei.

„În primele 9 luni ale anului 2012 au avut autorizare pentru desfăşurarea activităţii RCA 11 asigurători, cota de piaţa majoritară fiind deţinută de societăţile Euroins – 19,22%, Astra – 15,48% şi Asirom – 12,05 %. La limita opusă se situează societăţile ABC Asigurări şi City Insurance care înregistrează în total 2,47% din piaţă”, se precizează în documentul CSA.

Pe total piaţă, numărul dosarelor de daună avizate este de 220.321, în scădere cu 9% faţă de 2011, când au fost avizate 241.062 dosare.

Numărul dosarelor de daună plătite a scăzut cu 4%, la 221.287 dosare.

Valoarea despăgubirilor plătite a crescut cu 9%, la 1,29 miliarde de lei.

Dauna medie plătită pe total piaţă a fost de 5.868 lei, în urcare cu 13% faţă de perioada similară din 2011.

„În ceea ce priveşte rezervele de daună se constată faptul că la nivelul întregii pieţe RCA acestea au înregistrat creşteri faţă de perioada anterioară. Rezerva de dauna avizată constituita la 30 septembrue a crescut cu 24%, la 1,69 miliarde de lei. De asemenea, rezerva pentru daune neavizate (IBNR) a înregistrat o creştere de 14%, la 786,04 milioane de lei”, se menţionează în buletin.

La nivelul întregii pieţe, rata daunei a fost de 105%.

„Analizând cheltuielile înregistrate în legatură cu asigurarea RCA se constată un procent mediu la nivelul pieţei de 35%. Luând în calcul şi cheltuielile înregistrate s-a calculat rata combinată la nivelul întregii pieţe RCA pentru primele 9 luni ale anului 2012, aceasta fiind de 140%”, se spune în buletin.

Cu alte cuvinte, asigurătorii care practică RCA cheltuie 140 lei la 100 de lei venituri din subscrieri.

În perioada analizată, numărul dosarelor de daună avizate pentru vătămări corporale şi deces a scăzut cu 6%, la 3.100 dosare.

„Valoarea despăgubirilor plătite pentru vătămări corporale şi deces, în sumă de 246,65 milioane de lei, a înregistrat o creştere cu 46% faţă de primele 9 luni din 2011. Rezerva de daună avizată pentru vătămări corporale şi deces era la 30 septembrie în sumă de 970,25 milioane de lei, în creştere cu 50% faţă de sfârşitul trimestrului III din 2011”, se mai spune în buletin.

Valoarea daunei medii plătite pentru vătămări corporale a fost de 53.448 lei.

„Dacă facem o analiză comparativă a ponderii pe care o reprezintă daunele pentru vătămări corporale şi deces în totalul daunelor înregistrate în baza asigurărilor RCA, se constată că aceasta a crescut cu 9 puncte procentuale. Se observă de asemenea că despăgubirile plătite pentru vătămări corporale şi deces reprezintă 19% din valoarea despăgubirilor totale plătite, iar valoarea rezervei de daună avizată constituite pentru vătămări corporale şi deces reprezintă 57,17 % din valoarea totală a rezervei de daună avizată”, se mai spune în buletinul CSA.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre legea salarizării şi susținerea PSD pentru proiect
Ce spune Bolojan despre legea salarizării şi susținerea PSD pentru proiect
"Cu cât trec orele, cu atât probabilitatea de a avea un astfel de proiect scade, pentru că, aşa cum ştiţi, avem termen să-l aprobăm până luni, săptămâna viitoare, până pe data de 31.......
Bursa de la Bucureşti se pregăteşte să intre în clubul super-bogaţilor. Ce spune şeful ASF despre BVB
Bursa de la Bucureşti se pregăteşte să intre în clubul super-bogaţilor. Ce spune şeful ASF despre BVB
Două noi companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) vor fi incluse, începând cu 21 septembrie, în indicele ...
Bolojan: E nevoie de un Guvern cu puteri depline, pentru că e nevoie de o rectificare de buget
Bolojan: E nevoie de un Guvern cu puteri depline, pentru că e nevoie de o rectificare de buget
Premierul interimar Ilie Bolojan declară că este nevoie de un Guvern cu puteri depline, având în vederea necesitatea ...
Regulamentul intern al societății comerciale: documentul care poate reduce riscurile de litigii de muncă, sancțiuni și concedieri contestate – avocați
Regulamentul intern al societății comerciale: documentul care poate reduce riscurile de litigii de muncă, sancțiuni și ...
Pentru angajatori, prevenirea litigiilor de muncă începe cu existența unei documentații interne clare, complete și actualizate, ...