Prima orhidee care înfloreşte doar noaptea, descoperită lângă Papua Noua Guinee

Prima specie de orhidee care înfloreşte noaptea, singura cunoscută din lume până în prezent, a fost descoperită de un botanist olandez, pe insula New Britain din apropiere de Papua Noua Guinee.
Economica.net - mar, 22 nov. 2011, 14:41

Cercetătorii afirmă că Bulbophyllum nocturnum este singura orhidee, din cele 25.000 de specii cunoscute, care înfloreşte pe timpul nopţii, însă motivul care a determinat această specie să adopte un astfel de comportament rămâne un mister, informează bbc.co.uk.

Descoperirea savantului olandez Ed de Vogel este descrisă într-un articol publicat în Botanical Journal of the Linnean Society.

Specia a fost descoperită într-o zonă de păduri tropicale de pe insula New Britain din sud-estul Asiei. Comportamentul ei unic a fost remarcat abia după ce floarea a fost adusă în Olanda.

Ed de Vogel a dus planta în ţara sa natală, întrucât voia să înţeleagă motivul pentru care bobocii acestei plante păreau că se ofilesc, în timpul zilei, deşi aveau o mărime care le-ar fi permis în mod normal să producă flori de circa doi centimetri.

Deşi micuţa Bulbophyllum nocturnum este singura orhidee cunoscută care înfloreşte doar noaptea, ea nu este singura plantă cu înflorire nocturnă. Cele mai multe specii de orhidee înfloresc atât ziua, cât şi noaptea.

Cea mai cunoscută plantă care înfloreşte doar noaptea este Selenicereus grandiflorus, o varietate de cactus din Antilele Olandeze. Fiecare floare, cu un diametru de circa 25 de centimetri, se deschide doar pentru o singură noapte pe an (deşi planta poate să producă mai multe flori). Florile acestei plante atrag prin mirosul lor dulceag, de vanilie, liliecii, care au un rol polenizator.

Nu se ştie deocamdată cine polenizează orhideea Bulbophyllum nocturnum, specialiştii considerând că acest rol ar putea să revină muştelor nocturne. Multe specii de orhidee sunt puternic parfumate pentru a atrage moliile, dar florile acestei specii au o formă şi o mărime nepotrivite pentru fluturii nocturni.

Florile speciei Bulbophyllum nocturnum se deschid la câteva ore după asfinţit şi rămân deschise până la răsăritul Soarelui. Florile se deschid o singură noapte pe an.

Planta face parte din genul Bulbophyllum, care, cu circa 2.000 de specii, reprezintă grupul cel mai numeros din familia orhideelor.

Te-ar mai putea interesa și
Produse-surpriză în toate magazinele Kaufland din România
Produse-surpriză în toate magazinele Kaufland din România
Retailerul german Kaufland aduce în magazine brandurile CRIVIT, SILVERCREST, LIVARNO, Esmara și Lupilu, mărci private aflate până acum exclusiv în lanțul Lidl. Ambii retaileri fac parte din......
E.On a investit anul trecut 241 milioane de euro în rețelele de gaze naturale și electricitate din România. Sume în creștere pentru 2026, nivel record
E.On a investit anul trecut 241 milioane de euro în rețelele de gaze naturale și electricitate din România. Sume în ...
Delgaz Grid, compania de distribuție a grupului E.ON în România, a realizat anul trecut investiții de peste 1,2 miliarde ...
Softronic a livrat CFR Călători a 15-a locomotivă modernizată prin PNRR. A efectuat teste inclusiv în Ungaria
Softronic a livrat CFR Călători a 15-a locomotivă modernizată prin PNRR. A efectuat teste inclusiv în Ungaria
Locomotiva „𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐈𝐨𝐫𝐠𝐚”, a 15-a unitate modernizată prin PNRR, a fost livrată ...
Criză China – Cererea de gaze lichefiate nu îşi va reveni după turbulenţele din Orientul Mijlociu
Criză China – Cererea de gaze lichefiate nu îşi va reveni după turbulenţele din Orientul Mijlociu
Speranţele pentru o revenire puternică a cererii de gaze naturale lichefiate a Chinei se estompează, în pofida armistiţiului ...