Prima prognoză pentru producțiile agricole din acest an. Randamentele sunt și cu 15% mai mari, dar se poate reinstala seceta

Prima prognoză a Comisiei Europene pentru acest an indică producții peste medie la culturile de grâu, triticale, rapiță și orez ale României. La grâu sunt estimate randamente de peste 4,6 kilograme la hectar. Există însă pericolul secetei.
Alina Stanciu - lun, 20 mart. 2023, 22:09
Prima prognoză pentru producțiile agricole din acest an. Randamentele sunt și cu 15% mai mari, dar se poate reinstala seceta

Culturile însămânțate în toamnă au beneficiat de condiții favorabile în timpul iernii, iar temperaturile peste medie din prima jumătate a lunii martie a dus la o reluare timpurie a creșterii vegetative, ceea ce face ca analiștii Comisiei Europene să fie optimiști cu privire la producțiile agricole din acest an.

Există însă nevoie de ploaie pentru ca prognozele să se mențină.  În  sud-estul țării, de-a lungul granițelor cu Bulgaria, Ucraina și Moldova, au fost condiții de secetă, precipitațiile fiind cu până la 50% sub medie.

„Prima jumătate a lunii martie a fost semnificativ mai uscată decât în mod obișnuit în toate regiunile, mai ales în jumătatea estică a țării. Prin urmare, este nevoie de precipitații pentru a evita reducerea în continuare a umidității solului, în special în sud-est, unde, de asemenea, rezervele de apă pentru irigații în timpul primăverii sunt în prezent scăzute. Previziunile noastre actuale privind producția se bazează pe tendințele istorice”, se arată în ultimul raport al Comisiei.

Producția de grâu crește cu 11%

Potrivit sursei citate, producția de grâu a României ar putea ajunge în acest an la aproximativ 9,7 milioane de tone, având în vedere randamentul prognozat de 4,61 de tone la hectar și suprafața de 2,1 milioane de hectare cât s-a cultivat anul trecut.  În 2022, fermierii au obținut în medie doar 4,18 tone la hectar, cu 11% mai puțin față de prognoza actuală, în timp ce media ultimilor cinci ani este de 4,3 tone la hectar (minus 7% față de 2023).

Per total, în 2022, România a avut o recoltă de grâu de  9,18 milioane de tone de grâu în 2022, strânsă de pe 2,1 milioane de hectare.

La nivelul UE, randamentul mediu estimat este de 5,77 de tone la hectar, cu 4% peste anul trecut și 3% peste media ultimilor cinci ani. Cele mai mari randamente sunt în Olanda (9,06 tone la hectar) și Belgia (8,84 de tone la hectar), iar cele mai mari creșteri față de anul trecut se vor înregistra în Ungaria (plus 26%) și Estonia (plus 25%).

La triticale, producțiile ar putea crește, de asmenea, cu 7% față de media anului trecut, până la 4 tone hectarul. Media europeană a fost calculată la 4,38 de tone la hectar, cu 1% sub nivelul din 2022.

Creșteri de 15% la rapiță

La rapiță, randamentul mediu al acestui an ar putea ajunge la 2,78 de tone la hectar, cu 15% peste nivelul de anul trecut și cu 11% peste media ultimilor cinci ani. Fermierii români ar putea obține printre cele mai mari creșteri de producție față de anul trecut din UE, în contextul în care media europeană ar putea scădea cu un procent, până la 3,29 de tone la hectar. În Ungaria se estimează creșteri de 44%, în Letonia de 42% și în Bulgaria de 22%.

Nu în ultimul rând, fermierii care au pariat pe orez anul acesta ar putea avea randamente medii de 2,87 de tone la hectar, cu 12% peste anul trecut și cu 6% mai mult decât a fost media ultimilor cinci ani. Am putea avea a treia cea mai mare creștere din UE, după state precum Letonia (plus 16%) sau Estonia și Franța (15%).

În UE, randamentul mediu este de 4,2 tone le hactar, cu 2% sub pragul mediu din 2021.

 

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific şi, eventual, îşi vor reevalua relaţia cu Europa, a declarat vineri......
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a afirmat sâmbătă, la Doha, că o potenţială pace între Ucraina şi Rusia ...
Ministerul Educației face angajări. Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a 303 posturi pentru creșele construite prin PNRR
Ministerul Educației face angajări. Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a 303 posturi pentru creșele construite prin ...
Ministerul Educaţiei a anunţat că, în ultima şedinţă de Guvern, a fost aprobat memorandumul pentru scoaterea la concurs ...
INS: Transportul aerian de pasageri a crescut cu 8,2% în primele nouă luni din 2025
INS: Transportul aerian de pasageri a crescut cu 8,2% în primele nouă luni din 2025
Transportul aerian de pasageri a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu 8,2%, comparativ cu perioada similară ...