Prima recesiune în W din ultimii 40 de ani pentru Marea Britanie

Marea Britanie este în recesiune tehnică şi marchează prima evoluţie "în W" din 1970, după o scădere de 0,2% a PIB în primul trimestru precedată de o contracţie de 0,3% în ultimele trei luni ale anului trecut, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 25 apr. 2012, 10:10
Prima recesiune în W din ultimii 40 de ani pentru Marea Britanie

Biroul Naţional de Statistică de la Londra a anunţat miercuri că Produsul Intern Brut al Marii Britanii a scăzut cu 0,2% în primul trimestru faţă de ultimele trei luni ale anului trecut.

Media estimărilor a 40 de analişti contactaţi anterior de Bloomberg indica o creştere de 0,1%.

Raportat la primul trimestru al anului trecut, PIB-ul Marii Britanii este în stagnare, în timp ce economiştii anticipau o creştere de 0,3%.

Datele vor creşte presiunea asupra guvernului condus de premierul David Cameron, criticat pentru modul în care a administrat economia, cu imaginea afectată de întrebările privind relaţia dintre mai mulţi miniştri şi gigantul media News Corp, controlat de miliardarul Rupert Murdoch.

Marea Britanie a fost afectată sever de criza financiară mondială, cu o contracţie economică de 7,1% în perioada 2008-2009.

Revenirea a fost lentă, cu cea mai slabă dinamică din ultimul secol, situaţia fiind mai dificilă decât în urma Marii Depresiuni din anii ’30, crizei petrolului din anii ’70 şi recesiunilor din anii ’80 şi ’90, potrivit The Guardian.

PIB-ul Marii Britanii este cu 4,3% sub ultimul vârf, atins la începutul anului 2008. Dintre statele G7, numai Japonia şi Italia înregistrează o evoluţie mai slabă.

Te-ar mai putea interesa și
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii merg înghesuiți ca sardelele
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii ...
Retragerea din circulație a șapte trenuri de metrou CAF de pe Magistrala M2 Tudor Arghezi - Pipera, cunoscută ca "Magistrala Corporatiștilor", stârnește nemulțumirea unor călători. Liderul......
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Ministerul Energiei, acționatul majoritar al Hidroelectrica a cerut convocarea Adunării Generale a Acționarilor, care ...
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Constanţa, că speră ca în zilele următoare să se găsească ...
Banca austriacă Kommunalkredit refinanțează cu 50,6 milioane de euro funcționarea parcului eolian de la Ruginoasa, din județul Iași, aparținând celui mai bogat om din Ucraina
Banca austriacă Kommunalkredit refinanțează cu 50,6 milioane de euro funcționarea parcului eolian de la Ruginoasa, din ...
Kommunalkredit Austria AG a acfordat un împrumut în valoare de 50.630.000 de euro pentru refinanțarea parcului eolian ...