Prima televiziune româno-italiană, Romit TV, s-a lansat la Roma

Economica.net
22 05. 2012
home_theater_remote_control_04524000

Romit TV este un post gândit în serviciul comunităţii româneşti din Italia. Potrivit datelor oficiale, comunitatea română din Italia numără 1.800.000 de oameni, din care 100.000 sunt numai în Roma. Prin densitatea ei, comunitatea românească reprezintă 5% din populaţia Italiei şi este în prezent cea mai mare comunitate etnică din această ţară, se arată în comunicat.

Romit TV este, în acelaşi timp, un canal de divertisment şi unul de informare şi propune un proiect de integrare socio-culturală, pentru păstrarea identităţii naţionale a comunităţii române în Italia, se mai spune în comunicat.

La 1 octombrie 2011 şi-a început transmisia pe teritoriul italian prima platformă de televiziune în limba română, Romit TV. Marca a fost creată şi înregistrată în urmă cu 75 de ani, în urma acordului semnat în anul 1937, prin care statul italian şi cel român au pus bazele unei colaborări în domeniul cinematografic – ce avea să ducă, în 1940, la apariţia celebrei case de film şi distribuţie Cineromit.

Păstrând sensul acestui parteneriat, televiziunea Romit TV a fost gândită ca o sursă credibilă de informare a cetăţenilor de origine română din Italia, dar şi ca o platformă de comunicare cu publicul italian. În anul 2011, graţie televiziunii digitale terestre, s-a putut creea o platformă dedicată comunităţii româneşti din Italia.

Potrivit comunicatului, deşi varianta în probă a televiziunii a fost lansată în septembrie, în scurt timp aceasta a captat interesul telespectatorilor, reuşind ca la lansarea oficială a postului să se bucure de atenţia a peste 580.000 de persoane, cifra care, potrivit estimărilor, se va dubla o dată cu începerea emisiei prin satelit.

În comunicat se mai spune că succesul canalului Romit TV este bazat pe experienţa în domeniu acumulată în Italia, la Roma şi Milano, şi în România. La Bucureşti, compania care operează Romit TV deţine o staţie de transmisie prin satelit, care permite legătura în direct, pe toată perioada anului, între Roma, Milano şi Bucureşti, prin trasmisia de ştiri care să reflecte realitatea românească şi pe cea italiană.

Printre invitaţii la gala de lansare a Romit TV s-au numărat Sveva Belviso (viceprimarul Romei), Federico Rocca (delegat al primăriei din Roma pe lângă instituţiile europene), senatorul român Mircea Geoană, Cristian Rizea (preşedinte al PSD Diaspora), Bogdan Cazaban (ambasadorul României la Vatican) şi Adina Lovin (însarcinatul cu afaceri în cadrul Ambasadei României la Roma).

La eveniment au participat şi Emanuele Latagliata, preşedinte al Romit TV, Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia şi director de comunicare al Romit TV, şi Ionuţ Pavel, corespondent în România al Romit TV.

Potrivit comunicatului, grupul Romit TV cuprinde mai multe societăţi, printre care şi Rainbow Media Comm SRL, centrată pe producţie şi post transmisie prin satelit pe teritoriul român şi ţările est-eurpopene.

Pe de altă parte, în urmă cu trei ani, Emanuele Latagliata a obţinut licenţe audiovizuale de la Consiliul Naţional al Audiovizualului din România, pentru a lansa televiziunile HabitatTV, EstetikTV şi Automotive Channel în România, însă, pe 25 martie, el a anunţat că emisia acestor posturi a fost amânată din motive economice.