Prima tranşă de vouchere pentru achiziţionarea de alimente şi mese calde va ajunge la beneficiari în perioada 20 – 24 iunie

Prima tranşă de ajutoare pentru achiziţionarea de alimente şi mese calde oferite va ajunge la beneficiari în perioada 20 - 24 iunie, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
AGERPRES - D, 05 iun. 2022, 12:36
Prima tranşă de vouchere pentru achiziţionarea de alimente şi mese calde va ajunge la beneficiari în perioada 20 - 24 iunie

„Încărcarea voucherelor se va face după ce se încheie procesul de distribuire, aşa că ajutoarele aferente tranşei I vor ajunge la beneficiari în perioada 20.06.2022-24.06.2022”, precizează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene într-un comunicat transmis duminică Agerpres.

Potrivit ministrului de resort, Marcel Boloş, calendarul următoarelor tranşe va fi adaptat după jumătatea lunii iulie, astfel încât persoanele defavorizate să poată utiliza cât mai urgent aceste ajutoare.

„Voucherele vor fi acordate în patru tranşe. Vom avea în vedere ca, la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adaptăm calendarul următoarelor tranşe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziţionarea alimentelor şi meselor calde”, a explicat Marcel Ioan Boloş.

De la 1 iunie, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”.

Tichetele, oferite pe suport electronic (card), au o valoare nominală de câte 250 lei şi sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie. Astfel, peste 2,5 milioane de persoane vor primi tichete pentru achiziţia de produse alimentare şi mese calde în valoare de aproximativ de 3 miliarde de lei. Mecanismul de distribuire prevede trei etape: emiterea cardurilor de către unităţile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), împlicuire şi distribuirea prin intermediul CN Poşta Română şi încărcarea valorică a cardurilor.

De ajutoare vor beneficia: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Persoanele eligibile, stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), nu trebuie să depună cerere pentru acordarea sprijinului. Cardul
va fi livrat de către angajaţii Poştei Române şi poate fi utilizat doar pentru achiziţionarea de produse alimentare/mese calde de la operatorii economici parteneri. Cardurile vor fi însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre operatorii economici parteneri şi un număr de telefon pentru cazurile în care sunt întâmpinate probleme.

În cazul în care sunt îndeplinite criteriile pentru a beneficia de ajutor însă până la finalul perioadei în care se alocă tranşa I persoanele nu au intrat în posesia cardului, acestea sunt sfătuite să se adreseze celui mai apropiat oficiu poştal, de unde vor primi îndrumări.

„Această iniţiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în România, din perspectiva numărului de beneficiari”, precizează MIPE.

Voucherele se vor acorda o dată la două luni, până la finalul anului, iar sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduşi în program vor fi eliberate noi suporturi electronice.

Verificarea condiţiilor de venit pentru beneficiari se realizează exclusiv de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Te-ar mai putea interesa și
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi debutează mâine, 16 iulie, la Bursa din Madrid. Oferta de acțiuni a fost suprasubscrisă de peste patru ori, relatează presa spaniolă. Digi a reușit să strângă cele 330 de milioane de......
Ce s-a întâmplat cu preţurile carburanților în primele patru luni din 2026 – Cu cât s-au scumpit benzina şi motorina (analiză AEI)
Ce s-a întâmplat cu preţurile carburanților în primele patru luni din 2026 – Cu cât s-au scumpit benzina şi ...
Preţurile la carburanţi au fost caracterizate, în primele patru luni din 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, de ...
Republica Moldova – Noul Guvern ar putea fi anunţat vineri
Republica Moldova – Noul Guvern ar putea fi anunţat vineri
Premierul desemnat al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a anunţat că a încheiat consultările cu miniştrii interimari ...
China caută ingredientele din reţeta economică supremă, dar a avut cel mai slab avans din ultimii trei ani în trimestrul al doilea din 2026
China caută ingredientele din reţeta economică supremă, dar a avut cel mai slab avans din ultimii trei ani în trimestrul ...
Creşterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru, în pofida exporturilor puternice, susţinute de boom-ul ...