Primăria Bârlad va reabilita o clădire monument istoric în care va funcționa Palatul Cultural al municipiului. Costul investiției trece de 29 de milioane de lei

03 03. 2023
Cladire monument Barlad

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei, valoarea totală a investiţiei se va ridica la aproape 29,3 milioane lei, din care circa 28 de milioane de lei vor fi suportaţi de la bugetul de stat, diferenţa fiind acoperită din bugetul local, iar lucrările se vor desfăşura pe o suprafaţă totală de 1.405 metri pătraţi.

„Vestea vine într-un moment în care, pe bună dreptate, nimeni nu se mai aşteaptă ca acest edificiu să mai aibă vreo şansă de reabilitare. Clădirea, care este monument istoric, se află acum într-o avansată stare de degradare şi mulţi nici nu mai îndrăzneau să o ia în considerare. Numai că, în doar câteva zile de la momentul în care ni s-au solicitat clarificări suplimentare, la cererea pe care am depus-o pe data de 7 februarie, ne-am dat seama că doar dacă avem curaj putem face lucruri importante pentru oraş. Este o reuşită a echipei care a muncit la acest proiect, dar mai ales a întregului oraş, care, iată, primeşte un frumos şi binemeritat cadou la început de primăvară. Sunt convins că în cel mult trei ani Palatul Culturii va găzdui instituţii de profil locale şi chiar va deveni un pol cultural pe măsură”, a declarat primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroş.

Durata de implementare a obiectului este de 36 de luni, timp în care imobilul va fi reconsolidat şi reîncadrat, din clasa II risc seismic, la fără risc seismic.

Sursa foto: Facebook.com/primariamunbarlad