Primăria Capitalei a anulat licitaţia pentru 100 autobuze electrice: cele turceşti ar fi fost prea scumpe, cele chinezeşti ar fi picat la tehnic

Primăria Capitalei a anulat licitația pentru 100 de autobuze electrice, potrivit unui anunț din 10 decembrie. Ambele oferte, atât cea de autobuze turcești, precum și cea de autobuze chinezești, au fost declarate neconforme.
Anemona Andone - mie, 11 dec. 2019, 09:51
Primăria Capitalei a anulat licitaţia pentru 100 autobuze electrice: cele turceşti ar fi fost prea scumpe, cele chinezeşti ar fi picat la tehnic

Licitația Primăriei București pentru achiziția a 100 de autobuze electrice a fost anulată din cauză că au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme, potrivit unui anunț publicat în platforma de achiziții publice SICAP pe 10 decembrie.

Amintim că licitaţia a fost lansată pe 19 martie, iar până la termenul limită din 7 iunie au depus oferte asocierea turco – germană Bozankaya – Sileo şi un importator al autobuzelor chinezesţi Byd.

După ce oferta cu autobuze chinezeşti ar fi fost respinsă în etapa tehnică, cea cu autobuze turceşti ar fi fost descalificată în etapa financiară.

O posibilă explicaţie ar fi că turcii nu s-ar fi încadrat în bugetul alocat achiziţiei, de aproape 220 de milioane de lei. Iar oferta financiară pentru autobuzele chinezeşti nici nu a mai fost deschisă, din moment ce acestea nu ar fi trecut de etapa de evaluare tehnică.

Comentând pe subiectul anulării licitaţiei, pasionaţii de infrastructură de la Metrou Uşor apreciază că autonomia mare (minimum 250 km) şi garanţia full-warranty (deci inclusiv acumulatorii) cerute de Primăria Capitalei au făcut imposibilă încadrarea în buget, chiar dacă este vorba de un volum mare, de 100 de autobuze.

„Dacă nu s-a încadrat nici Bozankaya, înseamnă ca ei au vrut sa cumpere autobuze electrice la preţ de diesel. Să sperăm că măresc bugetul și mai umblă și pe la condițiile din Caietul de Sarcini. Poate se bagă Solaris sau Mercedes”, a comentat un alt pasionat de infrastructură.

PMB a demarat în martie procedura de achiziţie pentru atribuirea contractului de furnizare a 100 de autobuze electrice, din gama de 12 m (şi a staţiilor de încărcare lentă) prin publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP) a anunţului de participare.
 
Finanţarea pentru această achiziţie provine din fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020. În acest scop, au fost semnate 4 contracte.
Valoarea totală a investiţiei în noile mijloace de transport public se ridica la aproximativ 219,57 milioane de lei (fără TVA), din care fonduri nerambursabile aproximativ 177,99 milioane de lei (fără TVA) din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 -2020.
Te-ar mai putea interesa și
Fanii cheltuie cu peste 25% mai mult pe platformele de streaming și devin principalul motor de creștere pentru industria media. GenAI schimbă regulile retenției și monetizării în domeniu – studiu Deloitte
Fanii cheltuie cu peste 25% mai mult pe platformele de streaming și devin principalul motor de creștere pentru industria ...
Fanii au devenit una dintre cele mai valoroase categorii de consumatori pentru serviciile de streaming și industria de divertisment, petrecând mai mult timp pe platforme și cheltuind mai mult......
Conducerea ASF s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Administratorilor de Fonduri pentru a găsi soluții de dezvoltare a pieței de capital
Conducerea ASF s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Administratorilor de Fonduri pentru a găsi soluții de dezvoltare ...
Prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară Gabriel Avramescu (foto) a anunțat, pe contul său de Likedin,că ...
Ciucu anunță că PMB va începe din primăvară lucrările de amenajare pe Bulevardul Unirii, de la Palatul Parlamentului până la Piaţa Unirii
Ciucu anunță că PMB va începe din primăvară lucrările de amenajare pe Bulevardul Unirii, de la Palatul Parlamentului ...
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat vineri că în primăvară vor începe lucrările de amenajare pe Bulevardul ...
Rusia a bombardat sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei
Rusia a bombardat sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei
O dronă de atac rusească a lovit vineri sediul principal al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), situat în centrul ...