Primăria Capitalei nu poate susţine financiar transferul Metrorex de la Guvern la CGMB

Primăria Capitalei nu poate susţine financiar transferul Metrorex de la Guvern în subordinea CGMB, pentru că acest lucru ar însemna alocarea a 40 la sută din bugetul oraşului pentru subvenţiile RADET, RATB şi Metrorex, a arătat, miercuri, viceprimarul Cornel Pieptea, citat de Mediafax. 
Economica.net - mie, 21 oct. 2015, 15:54
Primăria Capitalei nu poate susţine financiar transferul Metrorex de la Guvern la CGMB

Viceprimarul Capitalei, Cornel Pieptea, susţine că ideea de a transfera Metrorex în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care apare într-un proiect de act normativ elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale, nu poate fi susţinută de Primăria Municipiului Bucureşti.

„Primăria Capitalei nu poate susţine financiar în acest moment un posibil transfer al Metrorex în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Ideea apare într-un proiect de lege iniţiat de Ministerul Dezvoltării Regionale privind serviciul de transport public de călători. Deşi unificarea serviciilor de transport public este benefică pentru bucureşteni, Primăria Capitalei nu îşi permite finanţarea menţinerii actualelor condiţii de calitate ale transportului cu metroul”, a spus viceprimarul pe pagina sa de Facebook.

Pieptea a amintit că PMB deja acordă subvenţii pentru RADET şi RATB, de 250 de milioane de euro anual, iar preluarea Metrorex ar însemna încă 80 de milioane de euro anual.

„Din punct de vedere bugetar, în acest moment, primăria acordă subvenţie pentru RATB şi RADET în valoare de aproape 250 milioane euro anual dintr-un total mediu al veniturilor locale de circa 840 milioane euro. Dacă s- ar adăuga şi subvenţia pe care o primeşte acum Metrorex de la Guvern, de circa 80 milioane euro anual, aproape 40 la sută din bugetul oraşului ar merge doar pe subvenţii. Primăria ar deveni o instituţie cu pronunţat caracter social şi nu un promotor al dezvoltării durabile, cum ar trebui”, susţine Cornel Pieptea.

Sindicaliştii de la Metrorex au declarat în rânduri repetate că se opun transferului de la Guvern la CGMB, iar una dintre revendicările lor la ultimele proteste organizate a vizat tocmai renunţarea la acest proiect de act normativ.

Sindicaliştii au mai solicitat ca în cazul în care nu se poate renunţa la această decizie, transferul să se facă în baza unei legi organice şi în baza unui acord social semnat cu sindicatul din metrou privind preluarea tuturor salariaţilor actuali, iar metroul să fie în subordinea directă a primarului general al Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: 5.424 de firme și-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2026
ONRC: 5.424 de firme și-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2026
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2026 a fost de 5.424, în creştere cu 7,88% comparativ cu perioada similară din anul anterior, conform datelor......
Cântecul de lebădă al lui Bolojan înainte de moţiunea de cenzură. Ce spune despre Nicușor Dan, relaţia cu PSD şi ce se va întâmpla cu PNL – Cele mai importante declaraţii ale premierului înainte de testul crucial
Cântecul de lebădă al lui Bolojan înainte de moţiunea de cenzură. Ce spune despre Nicușor Dan, relaţia cu PSD şi ...
Ce spune premierul Bolojan cu câteva zile înainte de votul pe moțiunea de cenzură - Despre rămânerea la şefia PNL, ...
Anunțul lui Bolojan înainte de moțiunea de cenzură – Avem companii din industria auto care se mută să facă producţie în zona de echipamente militare
Anunțul lui Bolojan înainte de moțiunea de cenzură – Avem companii din industria auto care se mută să facă producţie ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Suceava, că există companii ...
FOTO Au început testele la Făurei pentru trenurile Alstom IC5, fabricate pentru Danemarca
FOTO Au început testele la Făurei pentru trenurile Alstom IC5, fabricate pentru Danemarca
Autoritatea Feroviară Română (AFER) anunță începerea testelor la Centrul de Testări Feroviare (CTF) Făurei pentru ...