Primăria Capitalei va împrumuta peste 60 de mil. euro pentru finalizarea staţiei de epurare Glina

Economica.net
31 05. 2013
euro_multi_39848400

„Sunt banii UE. Primăria Capitalei trebuie să împrumute 60 de milioane de euro, pentru că TVA-ul nu mai este eligibil. Din cele 60 de milioane de euro, 45 de milioane se vor întoarce la bugetul de stat şi atunci înseamnă că doar 15 milioane de euro trebuie să împrumutăm noi”, a declarat Oprescu.

Primarul general a declarat că banii vor fi împrumutaţi de pe piaţa bancară, nefiind prevăzuţi în bugetul local.

Potrivit expunerii de motive a proiectului adoptat, în cadrul proiectului „Finalizarea staţiei de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare şi a canalului colector Dâmboviţa”, operarea sistemului de apă şi canalizare e asigurată de SC Apa Nova SA, iar aceasta încasează TVA aferent veniturilor. Astfel, din punct de vedere al Comisiei Europene, TVA-ul aferent investiţiei nu poate fi considerat ca fiind cheltuială eligibilă, chiar dacă Primăria Municipiului Bucureşti nu este înregistrată în scopuri de TVA legat de aceasta activitate”, se arată in expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Comisia Europeană a luat acestă decizie în urma unei sentinţe din data de 20 septembrie 2012 în cadrul unui proces între Ungaria şi CE, legat de eligibilitatea TVA, caz identic cu cel de la Bucureşti.