Primăria Deva vrea să cumpere o nouă telecabină pentru Dealul Cetăţii

Economica.net
23 10. 2018
deva_86539700

„Preocuparea mea pe bugetul din 2019 este să alocăm o sumă de bani pentru achiziţionarea unei telecabine noi, dar cu o altă capacitate – nu 16 locuri (cum este acum, n.r.), ci 25, 35 sau 40 de locuri, pentru că sunt mai multe module. Acest lucru înseamnă o perioadă de garanţie de 4-5 ani de zile în care nu mai plătim mentenanţa. Nu mai spun că (actuala telecabină, n.r.) are o vechime de 13 ani şi nu s-a făcut o reparaţie capitală serioasă. Oricând se poate strica şi nu mai vorbesc de siguranţa turiştilor, care este pe primul loc”, a declarat primarul municipiului Deva la finalul unei şedinţe a Consiliului Local Deva.

El a estimat că investiţia în noua telecabină ar putea fi amortizată în cel mult 2-3 ani de zile.

În prezent, telecabina folosită pentru ca turiştii să urce Dealul Cetăţii Deva este defectă şi staţionează de aproape două săptămâni, după ce o componentă electronică s-a stricat. Noua piesă a fost comandată de administraţia locală, însă primarul a estimat că va dura câteva săptămâni până când echipamentul va fi adus în ţară.

În aceste condiţii, edilul local a apreciat că punerea în funcţiune a telecabinei de pe Cetatea Deva ar putea avea loc până la jumătatea lunii noiembrie. Până atunci, primarul a apreciat că municipalitatea va pierde circa 150.000 de lei la bugetul local, bani care nu vor fi încasaţi din vânzarea biletelor de urcare cu telecabina.

În perioada în care telecabina staţionează, turiştii pot urca pe Cetate pe unul dintre cele trei trasee pedestre.