Primăria din Chicago declară stare de urgenţă din cauza migranţilor. Săptămâna aceasta expiră restricţiile federale de la frontiera cu Mexic

Primăriţa oraşului american Chicago, Lori Lightfoot, a declarat marţi starea de urgenţă din cauza miilor de migranţi stabiliţi în localitate; mulţi dintre aceştia trăiesc în condiţii grele după ce au trecut frontiera de sud a Statelor Unite pentru a cere azil, transmite dpa.
AGERPRES - mie, 10 mai 2023, 10:23
Primăria din Chicago declară stare de urgenţă din cauza migranţilor. Săptămâna aceasta expiră restricţiile federale de la frontiera cu Mexic

În urmă cu nouă luni, guvernatorul statului Texas, republicanul Greg Abbott, a început să trimită refugiaţii din America de Sud şi Centrală cu autobuze la Chicago, susţinând că „oraşele sanctuar” trebuie să suporte o parte mai mare din povara migraţiei. De atunci, în metropola din nord, cu administraţie democrată, au sosit peste 8000 de migranţi.

Marţi, Lightfoot a reafirmat că demersul lui Abbot este o „şmecherie politică”, dar a recunoscut că autobuzele cu migranţi vor continua să sosească. „Am ajuns la un punct de ruptură în reacţia noastră la criza umanitară creată în primul rând de el, în scopuri politice cinice”, a spus ea într-o conferinţă de presă, menţionând că chiar în cursul după-amiezii au fost trimise din Texas către Chicago încă 48 de familii.

Starea de urgenţă, decretată cu mai puţin de o săptămână înainte de finalul mandatului democratei Lightfoot, permite municipalităţii să ocolească problema fondurilor de urgenţă şi să solicite ajutorul Gărzii Naţionale a statului Illinois. Primăriţa a afirmat că deocamdată nu este totuşi nevoie de această soluţie de ultimă instanţă.

Săptămâna aceasta expiră însă restricţiile federale la frontiera SUA impuse în timpul pandemiei de coronavirus. Măsurile cunoscute sub numele de Titlul 42 permiteau expulzarea imediată a azilanţilor sosiţi din Mexic, pentru a evita extinderea epidemiei; fără astfel de acţiuni, migraţia ar putea atinge în câteva zile noi recorduri.

La Chicago, pentru migranţii care continuă să vină zilnic cu sutele se găsesc din ce în ce mai puţine resurse. Familii – inclusiv gravide sau copii – au ajuns să doarmă pe jos, în secţii de poliţie aglomerate. Un comitet al consiliului municipal a deschis marţi calea către alocarea a încă 51 de milioane de dolari pentru serviciile de migraţie, însă aceste fonduri abia dacă ajung până la jumătatea lui iunie.

„Nu există opţiuni bune pe baza situaţiei actuale, dar trebuie să ne descurcăm cu ce avem. Va fi nevoie de sacrificii pentru a face faţă afluxului”, a avertizat Brandie Knazze, şefa departamentului municipal pentru familii şi asistenţă.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...