Primăria Iași adoptă măsuri noi de reducere a consumului de energie electrică, după apelul lansat de Ilie Bolojan

Primarul Iașului Mihai Chirica a anunţat că au fost adoptate noi măsuri de reducere a consumului de energie electrică, după apelul lansat de prim-ministrul interimar Ilie Bolojan, în contextul crizei energetice şi al riscului de suprasolicitare a Sistemului Energetic Naţional, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 03 aug. 2026, 19:43
Primăria Iași adoptă măsuri noi de reducere a consumului de energie electrică, după apelul lansat de Ilie Bolojan

Potrivit unui comunicat de presă, deciziile au fost adoptate luni după-amiază de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de primarul Mihai Chirica.

„Autorităţile locale vor menţine reducerea consumului de energie cu cel puţin 10 MW pe parcursul fiecărei zile şi vor diminua iluminatul public în întreg municipiul. Pe reţeaua dotată cu sistem de telegestiune, care reprezintă aproximativ jumătate din iluminatul LED al oraşului, intensitatea luminoasă va fi redusă cu 50-70% pe timpul nopţii. În celelalte zone, economia de energie va fi realizată prin deconectări de fază, fără oprirea completă a iluminatului public. De asemenea, iluminatul arhitectural al Palatului Roznovanu şi al celorlalte obiective administrate de municipalitate va fi oprit după miezul nopţii”, se menţionează într-un comunicat de presă.

Aceeaşi sursă menţionează că măsurile vizează şi instituţiile şi companiile aflate în subordinea Primăriei.

„În intervalul critic 19:00-23:00, acestea nu vor desfăşura activităţi cu consum ridicat de energie, cu excepţia transportului public şi a infrastructurii necesare acestuia. Totodată, autobuzele electrice vor fi încărcate în afara acestui interval. Spitalele din municipiu au obligaţia de a verifica starea grupurilor electrogene şi a surselor alternative de alimentare cu energie, pentru a putea asigura continuitatea activităţii medicale în cazul unor eventuale întreruperi”, precizează sursa citată.

Conform documentului de presă, municipalitatea ieşeană va reduce iluminatul şi în bazele de agrement, cu excepţia weekendurilor, dacă situaţia o va impune, iar centrele comerciale sunt îndemnate să adopte măsuri similare, inclusiv diminuarea iluminatului din parcări după închiderea programului şi folosirea staţiilor de încărcare pentru vehicule electrice în afara intervalului 19:00 – 23:00.

„Pentru creşterea siguranţei publice în condiţiile diminuării iluminatului stradal, Poliţia Locală şi Poliţia Municipiului Iaşi vor intensifica patrulele pe timpul nopţii”, se menţionează în comunicat.

Potrivit Primăriei, reprezentantul furnizorului de energie prezent la şedinţa Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă a avertizat că reţeaua electrică din regiune este puternic solicitată, iar dacă nivelul consumului se menţine există riscul deconectării unor obiective.

„Deşi este vacanţă şi ar trebui să fim mai relaxaţi, iată că natura nu ne lasă şi ne confruntăm cu o situaţie foarte gravă. Trebuie să tratăm lucrurile cu maximă seriozitate şi să facem economie de energie electrică. Efortul trebuie să fie colectiv şi solidar pentru a putea parcurge această perioadă dificilă”, a declarat primarul Mihai Chirica, citat în comunicatul menţionat.

Acesta este al doilea anunț făcut de Primăria Municipiului Iași cu privire la reducerea voluntară a aconsumului de energie. În data de 31 iulie, instituția a informat că a decis raționalizarea consumului de energie electrică și stingerea iluminatului stradal pe timpul nopții pe întreg domeniul public, după ce scăderea debitului Dunării a dus la oprirea producției de la Cernavodă. Măsura aduce economii de 10 MWh în fiecare noapte, iar patrulele de poliție vor fi suplimentate.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă lovitură pentru Anima Wings. După Banca Transilvania, încă o companie anunță că își se retrage din acordul de investiții cu operatorul aerian
O nouă lovitură pentru Anima Wings. După Banca Transilvania, încă o companie anunță că își se retrage din acordul ...
Societatea EVERGENT Investments, fosta SIF Moldova, a anunțat astăzi investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că se retrage din acordul de investiții pe care-l avea cu Anima......
CJ Vâlcea alocă 6,5 milioane de lei Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru ca locuitorii municipiului să nu rămână fără apă caldă și căldură
CJ Vâlcea alocă 6,5 milioane de lei Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru ca locuitorii municipiului să nu rămână fără ...
Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea a alocat vineri, în şedinţă extraordinară, peste 6,5 milioane de lei, bani proveniţi ...
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane de barili de diesel și țiței
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane ...
Țările din grupul G7 și partenerii săi au fost de acord să elibereze până la 100 de milioane de barili de motorină ...
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului premier italian, se arată revoltată de dezvăluire
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului ...
Marina Berlusconi, fiică cea mai mare a fostului premier italian Silvio Berlusconi, şi-a exprimat vineri indignarea după ...