Primăria Londrei a aprobat extinderea complexului sportiv Wimbledon cu 39 de terenuri de tenis

Consiliul Local al Londrei a aprobat vineri extinderea complexului sportiv Wimbledon, care îşi propune să construiască 39 de terenuri, inclusiv o arenă cu o capacitate de 8.000 de spectatori, într-un parc din apropierea bazei, scrie agenția spaniolă de presă EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 28 sept. 2024, 09:24
Primăria Londrei a aprobat extinderea complexului sportiv Wimbledon cu 39 de terenuri de tenis

Această iniţiativă, primită cu opinii diferite din cauza impactului său asupra mediului, va permite turneului să găzduiască toate meciurile de pe tabloul de calificare, fără ca jucătorii să se mai deplaseze la Roehampton, la câţiva kilometri de All England Club.

Viceprimarul londonez, Jules Pipe, a decis vineri că extinderea Wimbledon-ului va aduce ”beneficii economice semnificative comunităţii”, în timp ce Deborah Jevans, preşedintele Clubului All England, a spus că acest lucru va permite în continuare organizarea la cel mai înalt nivel al turneul de Grand Slam pe iarbă.

Grupul Save Wimbledon Park a luptat împotriva acestei extinderi din cauza impactului ecologic pe care îl va avea asupra parcului, datorită activităţilor care vor avea loc cu prilejul construcţiilor.

În decembrie 2018, All England Club a plătit aproximativ 65 de milioane de lire sterline pentru a achiziţiona terenul de la Wimbledon Park, care a fost deţinut de un club de golf.

Construcţia terenurilor şi a noii arene ar putea fi gata până la sfârşitul acestui deceniu cel mai devreme. Asta va permite ca în fiecare zi a turneului până la 50.000 de persoane să poată participa la Wimbledon, iar adăugarea unei a treia arene acoperite, după central şi primul teren, ar accelera ritmul de joc în zilele ploioase.

Pentru a fi pe placul grupurilor ecologice, All England Club s-a angajat sa creeze un parc de 93.000 de metri pătraţi care să fie de uz public pe tot parcursul anului, cu excepţia desfăşurării turneului de Grand Slam. În plus, din cele 39 de terenuri, şapte vor fi, de asemenea, deschise pentru uz public pentru restul anului.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul Epstein. Bill Gates va fi audiat de o comisie a Congresului SUA pe 10 iunie
Scandalul Epstein. Bill Gates va fi audiat de o comisie a Congresului SUA pe 10 iunie
Miliardarul Bill Gates, cofondator al Microsoft, va fi audiat pe 10 iunie de o comisie a Congresului american care anchetează cu privire la scandalul Epstein, a declarat marţi pentru AFP o sursă......
Descoperire potențial uriașă de gaze în zona caspică, gigantul BP ar putea construi o nouă rută trans-caspică pentru a alimenta Europa, zona României ar putea fi luată în calcul
Descoperire potențial uriașă de gaze în zona caspică, gigantul BP ar putea construi o nouă rută trans-caspică pentru ...
Un val de tranzacții și anunțuri recente sugerează că rezerve semnificative de gaze naturale se află în Platoul Ustyurt, ...
Lisabona a autorizat ca avioanele SUA să folosească baza Lajes din Insulele Azore, cu condiția ca acestea să nu fie folosite în bombardarea infrastructurii civile din Iran
Lisabona a autorizat ca avioanele SUA să folosească baza Lajes din Insulele Azore, cu condiția ca acestea să nu fie folosite ...
Portugalia afirmă că a autorizat 76 de aterizări ale unor avioane militare americane la baza aeriană Lajes din Insulele ...
Mircea Lucescu a murit
Mircea Lucescu a murit
Mircea Luceascu a murit marți, 7 aprilie 2026, la ora 20.30, au anunțat reprezentanții Spitalului Universitar într-un ...