Primăria Muncipiului București va începe lucrările de amenajare a Parcului Herăstrău. Primul pas va consta în golirea lacului de apă. Ciucu vrea să instaleze și o statuie a regelui Mihai

19 05. 2026
Ciucu 3

Instituția anunță că se apucă de lucrări înainte de avea un plan de management și masterplan, care va fi întocmit de către experți.

„În curând, ne apucăm de lucru la Parcul Herăstrău! Vrem să-i redăm farmecul, să-l amenajăm cu sens, coerent, elegant. Dar să fie și sigur. După dezbaterea extrem de utilă organizată în parc, în urmă cu o săptămână, primarul Ciprian Ciucu a avut ieri o ședință cu directorii de la Urbanism, Investiții, ALPAB, pentru a puncta pașii de urmat.

Astfel:

În 2-3 săptămâni, golim lacul de apă și ne apucăm de apărările de mal.
Concomitent, vom face expertize pentru a stabili soluții tehnice de intervenție la pontoane și debarcadere.
Pentru restul parcului, vom apela la experți, care vor întocmi documentația unui plan de management și masterplan”, este anunțul făcut de PMB astăzi pe pagina sa de Facebook.

În urma realizăriii acestor pași, PMB spune că va stabili cum vor fi aleile, mobilierul urban, băncile, coșurile de gunoi, chioșcurile, cum vor arăta locurile de joacă, stâlpii de iluminat, ce arbori sunt uscați și cu ce vor fi înlocuiți, ce vegetație se pretează pe fiecare zonă.

„Acum, când mă duc în Parcul Herăstrău, vă spun sincer că-mi e rușine. Și vreau să arate un pic mai bine. În următoarele 3-4 luni vrem să avem gata masterplanul și să știm ce avem de făcut, să putem să ne apucăm de treabă.  Din toamna asta, pe termen scurt, putem să intervenim. Ne gândim să amplasăm și o statuie a regelui Mihai I”, a declarat primarul Ciprian Ciucu.

Masterplanul, cu planul de management al parcului, vor sta la baza elaborării și finalizării PUZ-ului pentru parc, se încheie anunțul făcut de PMB.