Primăria Municipiului București vrea să realizeze un audit energetic pentru Arena Națională

29 04. 2023
Arena Nationala

Valoarea estimată a contractului este de 639.109 lei, iar termenul pentru primirea ofertelor este 22 mai.

„Auditul energetic are scopul de a studia mai multe măsuri privind intervenţii pentru creşterea performanţei energetice a clădirii prin stabilirea unor soluţii pentru reducerea consumurilor de energie, acţiuni de interes public major şi general, în contextul economisirii energiei în clădiri, al îmbunătăţirii cadrului urban construit şi al protecţiei mediului”, prevede anunţul.

Prin intermediul acestei operaţiuni vor fi sprijinite intervenţii privind: instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie; lucrări de reabilitare/ modernizare a instalaţiilor de iluminat; sisteme de management energetic integrat; modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii pentru soluţii inteligente (crearea unui hub energetic zonal).

Criteriul de atribuire îl reprezintă preţul cel mai scăzut, iar licitaţia se desfăşoară prin procedura simplificată.

Ofertanţii vor trebui să demonstreze că în ultimii trei ani au prestat servicii similare, de complexitate comparabilă, în valoare cumulată de minim 300.000 de lei fără TVA.