Primăria Municipiului Iași organizează licitație pentru modernizarea centralei CET 1. Valoarea contractului depășește 140 de milioane de lei

Municipalitatea ieşeană a reluat licitaţia privind proiectarea, furnizarea echipamentelor şi executarea lucrărilor necesare instalării unei noi surse de producere a energiei termice şi electrice în cogenerare la CET 1 Iaşi, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 11 mart. 2026, 16:53
Primăria Municipiului Iași organizează licitație pentru modernizarea centralei CET 1. Valoarea contractului depășește 140 de milioane de lei

Primarul Mihai Chirica a anunţat că acest contract scos la licitaţie prin SICAP are o valoare de peste 141,93 de milioane de lei, iar firmele interesate pot depune oferte până la 16 aprilie.

„Am investit zeci de milioane de euro în sistemul de termoficare şi vom fructifica în continuare toate oportunităţile de finanţare, astfel încât Iaşiul să beneficieze de agent termic la un preţ rezonabil. Spre deosebire de alte oraşe mari, la Iaşi sistemul a funcţionat normal în ultimii ani, iar zecile de mii de apartamente, şcolile, grădiniţele, spitalele şi companiile racordate au beneficiat de apă caldă şi căldură la parametri normali”, a declarat, pentru Agerpres, primarul Mihai Chirica.

Noua instalaţie va fi realizată în incinta CET I din zona Tudor Vladimirescu şi va produce simultan energie termică şi electrică prin cogenerare de înaltă eficienţă. Sistemul va include motoare termice, cazane de abur saturat de tip ignitubular alimentate cu gaz natural, un acumulator de căldură, sistem de degazare, staţie electrică şi toate instalaţiile auxiliare necesare.

Potrivit documentaţiei tehnice, instalaţia va avea o capacitate minimă de 21,12 MW energie termică şi 20,1 MW energie electrică, iar randamentul global garantat trebuie să fie de cel puţin 88%.

Echipamentele vor funcţiona iniţial pe gaz natural, dar vor fi pregătite pentru utilizarea hidrogenului. Motoarele vor putea utiliza un amestec care conţine până la 20% hidrogen, iar cazanele vor putea fi adaptate ulterior pentru un combustibil cu un conţinut de hidrogen de până la 100%.

Finanţarea proiectului este asigurată prin Programul Termoficare, în baza unui contract semnat în iunie 2025 între Primăria Iaşi şi Ministerul Dezvoltării.

În paralel, municipalitatea derulează şi un proiect de conversie a CET II Holboca de la huilă la gaze naturale, prin instalarea a opt grupuri de cogenerare H2-Ready, fiecare cu o capacitate de 3,52 MWt. Investiţia are o valoare totală de 181,8 milioane de lei, iar licitaţia pentru execuţia lucrărilor este estimată la 152 de milioane de lei fără TVA, ofertele fiind aşteptate până pe 16 martie 2026.

Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de presă al Primăriei municipiului Iaşi, după finalizarea acestor investiţii, peste 80% din energia termică produsă în sistemul centralizat ar urma să provină din cogenerare combinată cu resurse regenerabile, începând din 2028.

Te-ar mai putea interesa și
Proteste în Portugalia împotriva crizei locuinţelor
Proteste în Portugalia împotriva crizei locuinţelor
Mii de persoane au mărşăluit sâmbătă pe străzile Lisabonei şi ale altor aproximativ treizeci de oraşe din Portugalia pentru a protesta împotriva crizei locuinţelor, care a devenit un......
“Regele bateriilor”, românul care are cea mai mare capacitate de stocare a energiei din țară: “La anul mai punem 1.000 MWh”
“Regele bateriilor”, românul care are cea mai mare capacitate de stocare a energiei din țară: “La anul mai punem ...
Grupul E-Infra, controlat de omul de afaceri român Teofil Mureșan, liderul pieței de stocare a energiei electrice din ...
Ungaria – 20 de milioane de dolari cash au fost recuperaţi de autorităţi într-o anchetă împotriva unui ministru din guvernul Orban
Ungaria – 20 de milioane de dolari cash au fost recuperaţi de autorităţi într-o anchetă împotriva unui ministru ...
Autorităţile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă ...
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul ...