Primăria Sectorului 1 a împrumutat 125 de milioane de euro de la BEI pentru reabilitarea termică

Primăria Sectorului 1 va finaliza proiectul propriu de reabilitare termică a blocurilor, fără costuri pentru proprietari, cu ajutorul unui împrumut de 125 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), a anunţat, joi, edilul sectorului, Andrei Chiliman.
Economica.net - J, 24 mai 2012, 15:32
Primăria Sectorului 1 a împrumutat 125 de milioane de euro de la BEI pentru reabilitarea termică

„Suntem titularul celui mai mare contract de împrumut încheiat cu Banca Europeană de Investiţii de o autoritate a administraţiei publice locale din România. Este un contract de împrumut încheiat în condiţii foarte avantajoase pentru Primăria Sectorului 1, adică 125 de milioane de euro rambursabili în 20 de ani, cu o perioadă de graţie de patru ani şi o dobândă de 2,4% pe an”, a spus Chiliman, după întâlnirea cu delegaţia BEI condusă de vicepreşedintele instituţiei, Plutarchos Sakellaris.

Edilul sectorului 1 a mai spus că primăria pe care o conduce este, „fără exagerare, campioana României la reabilitarea termică”, precizând că, în trei ani de la începerea programului, au fost finalizate lucrările de acest fel la 393 de blocuri, iar la alte 336 vor fi încheiate în 2012.

„Fără finanţarea obţinută de la BEI, nu am fi reuşit niciodată să facem atât de mult într-un timp atât de scurt şi, implicit, să ne îndeplinim angajamentul asumat faţă de bucureştenii din sectorul 1, acela de a reabilita termic, fără costuri pentru proprietari, toate blocurile din sector”, a mai spus primarul sectorului 1.

Chiliman a mai spus că, încă din 2010 şi pe parcursul întregului an 2011, ca urmare a deciziei ministrului Dezvoltării Elena Udrea, nu au mai fost primite fonduri pentru reabilitarea blocurilor, lucrările desfăşurate în acest timp fiind realizate din bugetul propriu al instituţiei. „În 2011 ne-am aflat într-un mare impas, din cauza şmecheriei politicianiste a PDL. (…) Noi eram pe «lista neagră» a doamnei Udrea, astfel încât a trebuit să ne descurcăm singuri”, a mai spus edilul.

La întâlnirea cu reprezentanţii BEI a participat şi ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, căruia edilul sectorului 1 i-a adresat rugămintea „de a milita la nivelul guvernului pentru modificarea legislaţiei privind reabilitarea termică”, astfel încât primăriile să se poată implica financiar şi în reabilitarea termică a caselor.

În acest context, Chiliman a explicat că primăria pe care o conduce îşi doreşte extinderea programului de reabilitare la casele din sectorul 1, precizând că, pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie găsită formula legală.

„Trebuie să găsim formula legală astfel încât, pe actuala lege, primăriile care dispun de resurse financiare să poată prelua măcar o parte din cheltuielile proprietarilor de case”, a spus Chiliman.

Ministrul Justiţiei a afirmat că, din punct de vedere legislativ, va sprijini lărgirea proiectului privind reabilitarea termică, pentru a putea fi incluse şi casele. „Este tipul de proiect pe care noul guvern îl salută şi îl sprijină. (…) Din punct de vedere legislativ, voi sprijini lărgirea acestui proiect”, a spus Titus Colăţean.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...