Primăria Sectorului 1 va cumpăra „Casa Petrescu” cu 1,7 milioane de euro. Imobilul va fi renovat și transformat într-un centru educațional și cultural

"Casa Petrescu" de pe Calea Griviţei va fi cumpărată şi reabilitată de Primăria Sectorului 1 pentru a fi transformată într-un centru educaţional şi cultural, iar preţul de achiziţie este de 1,7 milioane de euro, după ce Consiliul Local Sector 1 a adoptat un proiect de hotărâre în acest sens, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 30 sept. 2025, 18:01
Primăria Sectorului 1 va cumpăra

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis marţi, suma va asigurată din bugetul local, iar conform evaluatorului acreditat de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România, imobilul are o valoare de piaţă de peste 2,1 milioane de euro.

Clădirea „Casa Petrescu” de pe Calea Griviţei nr. 115 are teren de peste 600 de metri pătraţi şi o construcţie de aproape 500 de metri pătraţi. După finalizarea procedurii de cumpărare, imobilul va fi reabilitat integral şi pus la dispoziţia comunităţii ca spaţiu educaţional şi cultural multifuncţional.

„Casa Petrescu” a fost construită în anul 1895 de negustorul Dimitrie Petrescu şi reprezintă un reper al patrimoniului urban al Capitalei. De-a lungul timpului, a găzduit diferite activităţi comerciale, iar în perioada comunistă a funcţionat în acest imobil o alimentară şi o circă financiară. În 2021, clădirea a fost redobândită de moştenitorii proprietarilor iniţiali, conform prevederilor Legii 10/2001.

Prin această achiziţie, autoritatea locală îşi propune protejarea şi valorificarea patrimoniului şi repunerea clădirilor istorice în circuitul public.

Citește și:

Sursa foto: Buletin.de

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Cel puţin doi morţi şi 17 răniţi după ce un bloc s-a prăbuşit la New York, SUA
VIDEO – Cel puţin doi morţi şi 17 răniţi după ce un bloc s-a prăbuşit la New York, SUA
Cel puţin doi oameni şi-au pierdut viaţa şi 17 au fost răniţi după prăbuşirea, miercuri, a unui imobil cu trei etaje în apropierea unui şantier din New York, au anunţat autorităţile......
Regionalizare – reorganizare administrativ teritorială. Ce oraşe şi localităţi celebre ar putea să dispară
Regionalizare – reorganizare administrativ teritorială. Ce oraşe şi localităţi celebre ar putea să dispară
Regionalizare - Harta României s-ar putea schimba radical dacă planurile de reorganizare administrativ-teritorială discutate ...
„Fără milă” în reorganizarea instituţiilor şi companiilor de stat. Grindeanu anunţă că peste 100 de entităţi vor dispărea
„Fără milă” în reorganizarea instituţiilor şi companiilor de stat. Grindeanu anunţă că peste 100 de ...
Cel puţin 100 de entităţi ale statului vor dispărea în urma procesului de reorganizare a instituţiilor şi companiilor ...
Grindeanu: Taxele nu vor creşte anul viitor. Ce spune şeful PSD despre pensii şi taxarea muncii
Grindeanu: Taxele nu vor creşte anul viitor. Ce spune şeful PSD despre pensii şi taxarea muncii
Taxele nu vor creşte anul viitor, pensiile trebuie indexate conform legii, iar taxarea muncii ar trebui redusă, a declarat, ...