Primăria Sectorului 2: Club Bamboo, amendat în iunie 2016

Primăria Sectorului 2 precizează sâmbătă că, prin intermediul Poliţiei Locale Sector 2, a verificat de mai multe ori activitatea desfăşurată de SC MORGANA INVEST SRL (Club Bamboo) pentru a stabili dacă sunt respectate prevederile legale.
Economica.net - S, 21 ian. 2017, 13:50
Primăria Sectorului 2: Club Bamboo, amendat în iunie 2016

Într-un comunicat transmis AGERPRES, semnat de şeful Poliţiei Locale Sector 2, Aurel Dobrilă, se arată că pe data de 16 iunie 2016 societatea comercială a fost sancţionată contravenţional de poliţiştii locali. „Amenda a fost aplicată conform Legii nr. 12/ 1990, republicată, pentru desfăşurarea de activităţi de alimentaţie publică fără să aibă autorizaţia de desfăşurare a activităţilor prevăzute în grupele cod CAEN 561 (restaurant), 563 (baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor) de la Primăria Sectorului 2”, subliniază sursa citată.

Conform comunicatului, „articolul 20, pct. 2 din OG nr. 2/ 2001 precizează că pentru aceeaşi faptă, respectiv lipsa autorizaţiei de desfăşurare a activităţilor, nu se pot aplica două sau mai multe sancţiuni principale repetate, motiv pentru care nu a fost aplicată o altă sancţiune contravenţională societăţii”.

Comunicatul menţionează că „în vederea reautorizării bazei de agrement – etapa II – corpul de birouri şi unităţi de cazare, autorizată iniţial prin AC nr. 1197/ 74T/ 11.10.2006 şi nr. 999/ 48T/ 31.07.2008, SC MORGANA INVEST SRL a solicitat şi obţinut de la Primăria Sectorului 2 autorizaţia de construire nr. 654/ 41T/ 06.12.2012. Ulterior, a depus anunţul de începere a lucrărilor la Primăria Sectorului 2 cu nr. 66175/ 10.11.2014 şi la Inspectoratul Regional de Construcţii Bucureşti-Ilfov cu nr. 35815 /17.11.2014”.

„La data de 7.06.2016 poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Control – Serviciul Disciplina în Construcţii s-au deplasat la adresa din str. Tuzla nr. 50 unde au constatat că nu se executau lucrări de construire, nefiind demarate lucrările pentru care a fost obţinută Autorizaţia de construire nr. 654/ 41T/ 2012. Cu această ocazie au întocmit o notă de constatare în care se menţionează că lucrările pentru care s-a cerut autorizaţie de construire nu au fost demarate, deşi anunţul de începere a lucrărilor a fost înregistrat, aşa cum prevede legea. Întrucât la data deplasării în teren nu au fost prezentate planurile-releveu, anexă la Cartea Funciară, prin adresa Poliţiei Locale Sector 2 titularului construcţiilor i-a fost comunicat faptul că autorizaţia pentru desfăşurarea activităţilor de alimentaţie publică nu va fi eliberată de Primăria Sectorului 2”, se explică în comunicatul de presă.

Poliţia Locală Sector 2 face precizarea că girul privind desfăşurarea activităţilor comerciale în orice locaţie este dat de instituţiile reglementate în Legea nr. 359/ 2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în Registrul Comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice. „Autorizaţia privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică reprezintă doar transpunerea solicitării Codului fiscal de achitare a unei taxe suplimentare de către agenţii economici care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică (baruri, restaurante şi alte activităţi recreative) şi nicidecum girul autorităţii locale privind legalitatea desfăşurării activităţii”, subliniază şeful Poliţiei Locale Sector 2, în comunicatul citat. AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Craiova – Filiași: Cum va arăta lotul 2, lung de peste 14 kilometri
VIDEO Autostrada Craiova – Filiași: Cum va arăta lotul 2, lung de peste 14 kilometri
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova prezintă joi animația grafică, 3D, a lotului 2 din Autostrada Craiova – Filiași, parte a drumului de mare viteză Craiova – Târgu......
O veste bună pentru România. Împrumuturile din PNRR şi SAFE în 2026 pot însemna până la 6 miliarde euro, un context foarte bun de finanţare, spune şeful Trezoreriei Statului
O veste bună pentru România. Împrumuturile din PNRR şi SAFE în 2026 pot însemna până la 6 miliarde euro, un context ...
Anul 2026 este într-un context de finanţare foarte bun pentru reducerea costurilor prin suprapunerea de împrumuturi din ...
Un nou împrumut al statului român. Ministerul Finanţelor a luat 500 de milioane de lei de la bănci la o dobândă de 6,21% pe an
Un nou împrumut al statului român. Ministerul Finanţelor a luat 500 de milioane de lei de la bănci la o dobândă de ...
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol au primit autorizație de construire pentru lucrări la nodul Victoria
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol au primit autorizație de construire pentru lucrări la nodul ...
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis autorizația de construire etapa 3 pentru lotul 3 din Autostrada ...