Primăria sectorului 4 anunţă licitaţie de peste 643 milioane lei pentru amenajarea şi modernizarea domeniului public

Economica.net
02 09. 2019
parcdrumultaberei_42386300

„Acordul-cadru are ca principal obiect amenajarea şi întreţinerea domeniului public de natură să contribuie la creşterea calităţii vieţii pentru locuitorii sectorului. Sectorul 4 se află într-un proces accelerat de dezvoltare urbanistică, economică şi socială, proces ce modifică echilibrul actual dintre mediul natural şi nevoia umană. În acelaşi timp, creşterea populaţiei şi limitarea teritorială necesită măsuri de protecţie în vederea menţinerii unui standard ridicat de viaţă. Astfel, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale a luat naştere necesitatea întreţinerii şi amenajării domeniului public în vederea creşterii factorului depoluant şi îmbunătăţirii imaginii sectorului, parte a unei capitale europene, respectiv întreţinerea spaţiilor verzi, a parcurilor, a locaţiilor amenajate şi reamenajate, a locurilor de joacă, a dotărilor din aceste locaţii, întreţinerea mobilierului urban/ stradal şi a tot ceea ce contribuie la crearea unui mediu ambient”, se arată în anunţ.

Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 130.863.596 lei.

În vederea evaluării, componenta financiară va reprezenta 70%; gradul de adecvare al corelaţiei dintre resursele utilizate şi rezultatele finale descrise în caietul de sarcini pe fiecare tip de serviciu 15%, iar experienţa profesională a expertului coordonator/verificator 15%.

Pentru contractele de achiziţie de servicii, ofertanţii trebuie să facă dovada că, în ultimii cinci ani, au fost prestate şi duse la bun sfârşit servicii similare celor ce formează obiectul acordului-cadru, în valoare totală de 30.000.000 lei. Prin servicii similare se înţeleg: salubrizarea/ întreţinerea/ amenajarea/ modernizarea/ reabilitarea spaţiilor verzi (parcuri, zone verzi, locuri de joacă, terenuri de sport); montarea/ repararea mobilierului urban şi/ sau a componentelor acestora; împrejmuiri; instalarea/ întreţinerea sistemelor de irigaţii şi/ sau a componentelor acestora; plantarea materialului dendrologic, mai arată sursa citată.