Primăria Slatina va înlocui toate lifturile nefuncţionale din blocurile de locuinţe

Primăria Slatina va înlocui anul acesta toate lifturile nefuncţionale din blocurile de locuinţe din municipiu, a anunţat, duminică, primarul Mario De Mezzo, într-o declaraţie publicată online.
AGERPRES - D, 26 ian. 2025, 18:56
Primăria Slatina va înlocui toate lifturile nefuncţionale din blocurile de locuinţe

„Am dat drumul studiilor de fezabilitate şi studiilor de evaluare pentru lifturile din Slatina, schimbăm 14 lifturi anul acesta. Ştiu că este o problemă foarte mare, sunt vârstnici care stau la etajele de sus, 7, 8, 9 sau mame cu copii sau persoane cu dizabilităţi care nu pot să urce din cauză că lifturile nu funcţionează de ani de zile. Anul acesta schimbăm toate lifturile din Slatina, pe care le ştim că nu funcţionează, 14 sunt şi avem deja expertiza în derulare pentru a putea demara procedurile de achiziţii”, a afirmat Mario De Mezzo.

Primarul a notat, duminică, într-o postare pe Facebook, câteva dintre proiectele derulate în cele trei luni de la preluarea mandatului, menţionând reabilitarea unor străzi, a unor locuri de joacă şi redeschiderea cinematografului.

„În cele trei luni de când am preluat mandatul, am reabilitat şi modernizat următoarele străzi: Mesteacănului, Şcolii, Sălciilor, Corcoduşului, Ecaterina Teodoroiu de la blocurile 14 la 16, strada Crişan, reabilitare alei, acces cămine, modernizare strada Armaşului, covor asfaltic pe strada Oltului şi amenajare parcare pe strada Zmeurei, vom avea 94 de locuri de parcare noi şi un loc de joacă. De asemenea, reabilităm: strada Vulturului, strada Silozului, strada Depozitelor, Artileriei. Efectuăm lucrări de reabilitare la Colegiul Naţional Ion Minulescu. (…) De asemenea, am făcut un loc de joacă foarte frumos în Steaua şi acela va fi standardul pentru locurile de joacă pe care le vom face”, a spus edilul.

Mario de Mezzo a subliniat că o parte dintre străzile aflate în reabilitare, cum este Depozitelor sau Silozului, nu au fost reabilitate niciodată.

„Ştiu că nevoile sunt foarte mari şi aşteptările sunt foarte mari. Le luăm etapizat şi facem pe rând. Nu le putem face toate odată, dar încercăm să prioritizăm în ordinea gravităţii, necesităţii şi nevoilor din zona respectivă”, a conchis primarul.

Te-ar mai putea interesa și
Europa trebuie să accelereze reformele dacă vrea să facă faţă următoarelor crize, estimează FMI
Europa trebuie să accelereze reformele dacă vrea să facă faţă următoarelor crize, estimează FMI
Economia europeană a demonstrat o rezistenţă remarcabilă la şocul provocat de războiul din Orientul Mijlociu, dar continentul trebuie să îşi accelereze reformele dacă vrea să facă faţă......
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta ...
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...