Primăria Voluntari anunţă licitaţie pentru 30 de autobuze electrice şi staţii de încărcare

14 10. 2025
primaria voluntari

Contractul are o valoare totală estimată de 75.164.519 lei.

Achiziţia este iniţiată sub incidenţa unei clauze suspensive: încheierea contractului de achiziţie publică este condiţionată de încheierea unui contract de finanţare în cadrul Programului Regional Bucureşti Ilfov 2021-2027, pentru care oraşul Voluntari va depune cerere de finanţare.

Astfel, primăria va încheia contractul cu ofertantul declarat câştigător numai în măsura in care fondurile necesare achiziţiei vor fi asigurate prin semnarea contractului de finanţare în cadrul Programului Regional.

În cazul în care nu se va semna contractul de finanţare cu fonduri europene, primăria îşi rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condiţiile în care nu va exista o alta sursă de finanţare.

„Autobuzele electrice vor fi de tip solo (nearticulate), vor fi dotate cu facilităţi pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, vor fi fără etaj, caroserie CE, fiind destinate transportului urban de călători”, prevede anunţul.

La evaluarea ofertelor, vor fi avute în vedere: preţul ofertei (40%), costul anual al mentenanţei per autobuz (10%), autonomia electrică reală (10%), eficienţa energetică (15%), capacitatea de transport (10%), garanţia extinsă a autobuzelor electrice (15%).

Contractul va avea o durată de 14 luni.

Ofertantul va face dovada că în ultimii trei ani a furnizat mijloace de transport în comun la nivelul a 1, maxim 3 contracte, în valoare cumulată de minim: 70.000.000 lei fără TVA.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 17 noiembrie.