Primarul din Buzău, pesedistul Constantin Toma, a stârnit scandal în partid după ce a făcut declarații contra partidului și a lui Marcel Ciolacu

Organizația județeană a Partidului Social Democrat (PSD) Buzău a reacționat după declarațiile recente ale primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, împotriva conducerii partidului și a fostului premier Marcel Ciolacu, atrăgând atenția că pot afecta încredere cetățenilor, scrie Agerpres.
AGERPRES - lun, 07 iul. 2025, 11:11
Primarul din Buzău, pesedistul Constantin Toma, a stârnit scandal în partid după ce a făcut declarații contra partidului și a lui Marcel Ciolacu

La finalul săptămânii trecute, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma a declarat în cadrul unui interviu acordat RFI că a adoptat o poziție critică la adresa propriului partid, în contextul în care PSD nu ar mai avea o legătură cu românii.

„PSD este liniștit, așteaptă să-și rupă gâtul primul-ministru. Ce să vă spun, eu sunt critic acum cu partidul meu, pentru că a luat cele mai proaste măsuri în ultimii doi ani, legat de zona bugetară și acum ei susțin că domnule, noi n-am făcut nimic, că de fapt, a venit așa, de la Sfântul Duh situația asta peste noi. Au intrat la Putere, dar stau liniștiți aici, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Este aceeași echipă la conducere, nu se întâmplă nimic, s-a creat o mare diferență între actuala care este și fosta conducere și restul partidului și practic, în momentul ăsta, deciziile sunt la cei cinci-șase oameni care sunt acolo și se rotesc între ei. Nu mai este o legătură cu poporul a PSD-ului, în momentul ăsta, o parte s-au dus la AUR, foarte mulți, asta este! Am citit și eu o declarație a lui Marcel Ciolacu, care din păcate, el nu recunoaște nimic. Domnule, hai să fim responsabili, ai o mare vină, Marcel Ciolacu, în această situație”, a precizat anterior pentru RFI, primarul Constantin Toma.

Organizația județeană a PSD Buzău, a reacționat luni dimineață prin intermediul unui comunicat de presă în care a transmis că declarațiile primarului Constantin Toma pot genera confuzie și pot afecta încrederea cetățenilor.

„Organizația PSD Buzău a luat act cu regret de declarațiile recente ale primarului municipiului Buzău, domnul Constantin Toma, la adresa conducerii partidului și a fostului prim-ministru Marcel Ciolacu. Considerăm că într-un moment în care România și județul Buzău au nevoie de stabilitate, echilibru și cooperare instituțională, astfel de poziții publice riscă să creeze confuzie și să afecteze încrederea cetățenilor în capacitatea noastră de a lucra împreună pentru binele comunității. Între 2020 și 2024, așa cum am anunțat și în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale, municipiul Buzău a atras aproximativ 761 de milioane de euro pentru proiecte majore de investiții, iar Compania de Apă, aflată în subordinea autorității locale, a obținut finanțări în valoare de aproximativ 358 de milioane de euro, dintre care 35 de milioane au fost investite direct în municipiul Buzău”, a transmis luni PSD Buzău.Totodată, organizația județeană consideră că divergențele de opinii ar trebui discutate în interiorul partidului, într-un cadru de coerență și respect reciproc.

„Critica este parte a vieții democratice și este utilă, atunci când este formulată cu echilibru și cu respect față de efortul comun. Înțelegem că pot exista opinii diferite, dar credem că ele trebuie discutate în cadrul organizat al partidului, nu în spațiul public, unde pot fi ușor instrumentalizate și pot afecta încrederea oamenilor în unitatea și seriozitatea echipei PSD. PSD Buzău rămâne deschis unui dialog sincer și constructiv cu toți colegii de partid, inclusiv cu domnul primar. Credem că doar prin comunicare, respect reciproc și coerență în acțiune putem continua să răspundem eficient nevoilor reale ale comunității noastre”, informează sursa citată.

Fostul premier Marcel Ciolacu a transmis recent că România nu este în niciun colaps economic și, în opinia sa, austeritatea oarbă nu reduce deficitul, ci îl adâncește, afirmând că reforma fiscală este parte a angajamentelor luate de fosta guvernare de dreapta prin PNRR.

Te-ar mai putea interesa și
Cum amenajezi un apartament pentru chirie: costuri și randament
Cum amenajezi un apartament pentru chirie: costuri și randament
Pentru mulți proprietari, apartamentul dat în chirie este privit ca o sursă de venit pasiv - plătești o dată pentru mobilier și electrocasnice, apoi încasezi chiria lunară, fără să te mai......
O nouă centrală în România. Electrica a semnat contractul pentru unitatea nouă de cogenerare de la Craiova
O nouă centrală în România. Electrica a semnat contractul pentru unitatea nouă de cogenerare de la Craiova
Electrica informează acționarii și investitorii că s-a semnat astăzi contractul pentru dezvoltarea la Craiova a unei ...
Săgeţi albastre – Electroputere VFU Paşcani. 40 automotoare Siemens Desiro SR20D sunt gata să iasă pe şine după ce au finalizat reviziile (CFR Călători)
Săgeţi albastre – Electroputere VFU Paşcani. 40 automotoare Siemens Desiro SR20D sunt gata să iasă pe şine după ...
Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia capitală de tip R9 pentru 40 dintre cele 50 de automotoare Siemens Desiro ...
Rusia face o mutare în „războiul cosmic”. Ce au anunţat despre noul satelit militar lansat
Rusia face o mutare în „războiul cosmic”. Ce au anunţat despre noul satelit militar lansat
Rusia a plasat luni pe orbită un satelit militar la bordul unei rachete purtătoare Soiuz-2.1b, a anunţat Ministerul Apărării ...