Primarul din Iaşi a fost ameninţat cu moartea

Economica.net
24 11. 2011

Edilul ar trebui să anuleze licitaţia pentru concesionarea serviciului de termoficare. În caz contrar ar ajunge „în sicriu” sau la închisoare, potrivit ziaruldeiasi.ro.

„Dacă până pe data de 1 decembrie 2011 nu anulaţi definitiv licitaţia pentru concesionarea serviciului de termoficare din 20 decembrie, anul acesta, noi vă promitem că sărbatorile de iarnă le veţi face în sicriu sau în puşcărie, în cel mai bun caz. Aşteptăm până la data de 1 decembrie o nouă hotărâre de Consiliu sau dumneavoastră şi familia sunteţi în foarte mare pericol pentru că aproape 250 de şomeri de la CET sunt disperaţi şi capabili de orice. Ar fi bine să nu riscaţi”, susţine Gheroghe Nichita că i s-a transmis în scrisoarea primită la Primărie.

Edilul nu a arătat scrisoarea, dar a spus că este semnată „250 de şomeri disperaţi de la CET Iaşi”.