MAS RE și Prime Kapital au cumpărat mai multe terenuri ale fostelor fabrici și au un buget de investiții de un miliard de euro pentru 11.000 de apartamente

Dezvoltatorul sud-african MAS RE, care are un parteneriat pe plan local cu Prime Kapital, mizează pe rezidențial în România. Companiile au cumpărat anul trecut terenuri la Timișoara, Cluj, Brașov și au un buget de aproape un miliard de euro pentru construcția a peste 11.000 apartamente în mai multe orașe din țară.
Andrada Ghira - lun, 07 mart. 2022, 13:12
MAS RE și Prime Kapital au cumpărat mai multe terenuri ale fostelor fabrici și au un buget de investiții de un miliard de euro pentru 11.000 de apartamente

MAS RE și Prime Kapital au un buget de investiții în imobiliarele din România de circa 1,7 miliarde de euro pentru următorii șapte ani. Banii merg în birouri, malluri și mii de apartamente în toată țara.

Dezvoltatorul a cumpărat anul trecut aproape 18 hectare din platforma IMGB din sudul Bucureștiului, acolo unde are în plan construcția a 3.150 de apartamente. Bugetul alocat este de 190 milioane de euro.

Companiile au mai cumpărat și un teren de nouă hectare la Brașov, potrivit pentru construcția a 2.140 de apartamente, iar bugetul de investiție este de 155 milioane de euro, se arată în raportul financiar al companiei.

La Cluj-Napoca, companiile și-au asigurat terenul de 17 hectare al Cesarom, unde dezvoltatorii vor ridica aici un proiect mixt, cu mall, burouri și aproape 1.500 de apartamente. Bugetul de investiție doar pentru partea rezidențială este de 121 milioane de euro.

Tot anul trecut, MAS RE anunțase planurile pentru alte două noi proiecte rezidențiale, care urmează să fie dezvoltate pe terenurile a două foste fabrici, la Timișoara, pe un teren de 5,6 ha, unde se vor construi 1.200 de apartamente, și la Ploiești, pe terenul deținut de companie de lângă parcul comercial din Ploiești, unde va construi 500 de apartamente. Proiectul de la Timișoara este întârziat din cauza schimbărilor recente din administrația locală. 

Aceste cinci noi proiecte aduc un plus de 8.450 de apartamente în planurile companiilor. Împreună cu celelalte trei la care deja se lucrează, Avalon și Marmura la București și Silk District la Iași, totalul de apartamente în construcție și viitoare construcție se ridică la 11.200 de noi unități.  

În total, bugetul pentru rezidențial este de 932,4 milioane de euro, din care s-au cheltuit 110,6 milioane de euro. Compania estimează vânzări anuale de circa 200 de milioane de euro, doar pe partea de rezidențial, până în 2026. 

Planuri pentru noi malluri

Un mall de 28.000 de mp va fi construit pe terenul cumpărat de la IMGB și unde se vor construi apartamente. Bugetul de investiție este de aproape 44 de milioane de euro.

Pe terenul Cesarom, pe care se vor construi apartamente și spații de birouri, se va dezvolta și un mall o suprafață închiriabilă de 73.000 de mp, a cărui investiție este estimată la 140 de milioane de euro.

Spre finele acestui an se vor demara lucrările de construcție la cea de-a doua fază din proiectul Moldova Mall din Iași, care are un buget de 113 milioane de euro.

Prime Kapital și MAS RE au undă verde pentru construcția mallului din Pitești, amânată din cauza unor probleme juridice, care au fost rezolvate în favoare dezvoltatorilor. Bugetul de investiție este de 84 de milioane de euro.

La mallul din Alba Iulia se lucrează și urmează să fie inaugurat la finalul acestui an. Aproape 45 de milioane de euro reprezintă investiția în noul mall.

În plus, dezvoltatorii vor să se extindă și la Brașov pe partea de retail și au cumpărat un teren de 6,6 hectare în partea de nord-vest a orașului, lângă un magazin existent al Hornbach. Bugetul de investiție este de 26,3 milioane de euro.

Alte extensii la proiectele din Slobozia, Roman și Bârlad urmează să fie aprobate de autorități, iar livrările de noi spații comerciale sunt estimate pentru toamna acestui an, în cazul celei de la Roman, și anul viitor.

Birouri de 250 de milioane de euro

Compania are în lucru și componenta de birouri din proeictul Silk District de la Iași, unde se va construi o suprafață totală închiriabilă de peste 100.000 de mp. Bugetul acestei investiții depășește 170 de milioane de euro. Birouri cu o suprafață închiriabilă de circa 50.000 de mp vor fi construite și la Cluj-Napoca, pe terenul Cesarom, iar investiția este de 76 de milioane de euro.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Armata germană a deconectat de la internet o conexiune a serviciului de videoconferințe Webex, din cauza unei breșe de securitate
Armata germană a deconectat de la internet o conexiune a serviciului de videoconferințe Webex, din cauza unei breșe de ...
Forţele armate germane au deconectat de la internet o conexiune la serviciul de videoconferinţe Webex, platformă similară Zoom, după o breşă de securitate din cauza căreia date de la peste......
Grupări armate din Gaza au furat 66 de milioane de euro de la Banca Palestinei, în urma unei serii de jafuri care au avut loc în aprilie
Grupări armate din Gaza au furat 66 de milioane de euro de la Banca Palestinei, în urma unei serii de jafuri care au avut ...
Forțe armate palestiniene, dintre care una pretinde că face parte din gruparea islamistă Hamas, au furat luna trecută ...
După Germania și Cehia, Polonia anunță la rândul său că a fost vizată de un atac cibernetic de proveniență rusă
După Germania și Cehia, Polonia anunță la rândul său că a fost vizată de un atac cibernetic de proveniență rusă
Polonia a anunţat că a fost la rândul său vizată de presupuse atacuri cibernetice atribuite unui grup rus numit APT28, ...
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a ...