Primele 10 locomotive modernizate de Softronic prin PNRR au parcurs un milion de kilometri

08 12. 2025
softronic enescu

„Astăzi, cele 10 locomotive modernizate de Softronic până în prezent și operate de CFR Călători au scris împreună primul lor capitol mare: 𝟏.𝟎𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐤𝐢𝐥𝐨𝐦𝐞𝐭𝐫𝐢 𝐩𝐚𝐫𝐜𝐮𝐫𝐬̗𝐢”, au transmis reprezentanții companiei din Craiova.

Potrivit lor, după intrarea în exploatare, acestea au devenit parte din ritmul zilnic al rețelei feroviare.

Utilizate pe rute diferite, în regim constant, au acumulat împreună 𝟏.𝟎𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐤𝐢𝐥𝐨𝐦𝐞𝐭𝐫𝐢, un rezultat care confirmă stabilitatea tehnică și rolul operațional al proiectului, au mai spus cei de la Craiova.

„Astăzi celebrăm mai mult decât o performanță tehnică. Celebrăm drumul pe care îl construim împreună. Iar primul milion… este doar începutul”, au dat asigurări reprezentanții Softronic.

Încă două locomotive, pregătite pentru a fi livrate

Săptămâna trecută, compania din Craiova a anunțat că locomotivele 𝟰𝟴𝟭-𝟬𝟭𝟮 „𝐆𝐫𝐢𝐠𝐨𝐫𝐞 𝐀𝐧𝐭𝐢𝐩𝐚” și 𝟰𝟴𝟭-𝟬𝟭𝟯 „𝗜. 𝗟. 𝗖𝗮𝗿𝗮𝗴𝗶𝗮𝗹𝗲” se află în prezent în faza de testare și urmează să fie predate către CFR Călători.

Cu cele două unități, compania din Craiova va ajunge la 12 locomotive livrate operatorului național, din cele 19 prevăzute în total în contractul finanțat prin PNRR.

Contractul de modernizare a fost semnat la finalul anului 2023 iar fondurile sunt asigurate prin PNRR. Acesta vizează readucerea în circulație a 19 locomotive electrice, produse inițial la Electroputere Craiova.