Primele amfibii de asalt americane AAV-7 intră în înzestrarea Forţelor Navale Române
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/09/763213471_1482151243953909_4951371411056211494_n-420x420.jpg)
Achiziţia AAV-7 (Amphibious Assault Vehicle) din Statele Unite ale Americii a fost demarată în anul 2024 şi prevede dotarea Regimentului 307 Infanterie Marină „Heracleea” cu 21 de vehicule AAV-7 în etapa I şi 44 de vehicule AAV-7 în etapa a II-a. Perioada de livrare este 2026-2027, scrie Agerpres.
„AAV-7 este un vehicul de asalt amfibiu pe şenile, cu o capacitate de manevră adecvată zonei de responsabilitate a infanteriştilor marini, modernă şi interoperabilă cu celelate structuri militare similare din cadrul NATO. Aceste maşini de luptă vor îmbunătăţi semnificativ puterea de foc şi capacităţile militarilor Forţelor Navale Române, oferindu-le o capacitate de reacţie mai mare în regiunea Deltei Dunării şi de-a lungul coastei Mării Negre. Acest tip de vehicul are un echipaj format din trei membri şi poate transporta până la 21 de infanterişti marini complet echipaţi de luptă sau cinci tone de încărcătură. Vehiculul are în dotarea standard o mitralieră grea M2, calibrul 12,7 mm, şi un aruncător de grenade MK-19, calibrul 40 mm, ambele sisteme fiind montate într-o turelă comună”, reiese din comunicatul transmis joi de Forţele Navale Române.
Începând cu anul 2011, militarii Regimentului 307 Infanterie Marină „Heracleea” s-au instruit constant alături de partenerii din U.S. Marine Corps, participând în comun la numeroase exerciţii multinaţionale, la care au fost utilizate vehicule AAV-7 aflate în dotarea Statelor Unite ale Americii.